Cum sa-i cheltuiesti - Editie de weekend
HOT TOPICS

Cursa globala a inarmarii se ridica la nivelul Razboiului Rece. SUA si Rusia vand cel mai mult

Cursa globala a inarmarii se ridica la nivelul Razboiului Rece. SUA si Rusia vand cel mai mult


Comertul international cu arme a atins cel mai ridicat nivel de la perioada Razboiului Rece si pana in prezent, iar tarile din Asia si Orientul Mijlociu intretin cererea constanta de noi echipamente de lupta, arata cel mai nou raport al Institutului International de Cercetari pentru Pace Stockholm (SIPRI).

In ultimii 5 ani, 43% din volumul importurilor de arme a ajuns in tari din Oceania si Asia, cererea de arme din cele doua regiuni marcand o crestere de 7,7 procente fata de perioada 2007-2011, arata analiza SIPRI, citata de Daily Sabah.

In comunicatul de presa care insoteste raportul detaliat al institutului se mentioneaza ca transferurile de arme pe plan international au atins cel mai ridicat nivel de la inceputul Razboiului Rece incoace.

Tarile din Orientul Mijlociu si monarhiile di zona Golfului Persic au sarit de la un procent de 17% din comenzile internationale de armament la 29%, fiind astfel in fata statelor europene, care detin o cota de 11 procente, in scadere cu 7%, a celor din America de Nord si de Sud (8,6%) sau din Africa (8,1%).

"In ultimii 5 ani, majoritatea statelor din Orientul Mijlociu s-au indreptat in special spre piata americana si europeana in cresterea comenzilor de arme si noi tehnologii avansate de lupta.

In ciuda prabusirii pretului petrolului, 2016 a fost un an in care comenzile de arme au continuat sa creasca, majoritatea statelor din regiune vazand in arsenalul militar un instrument crucial in rezolvarea conflictelor si tensiunilor din zona", a explicat Pieter Wezeman.

Piata globala de arme a atins un nivel nemaintalnit din 1950, sustin analistii institutului din Stockholm.

Arabia Saudita, spre exemplu, a crescut nivelul importurilor de arme cu 212%, situandu-se astfel pe locul 2 in lume in randul cumparatorilor, dupa India. Principalii furnizori ai sauditilor au fost SUA, Marea Britanie si Spania.

Topul principalelor state importatoare de noi arme este completat de China, Emiratele Arabe Unite si Algeria.

India se remarca insa ca un client favorit al Moscovei, guvernul de la New Delhi apeland la arsenalul rusesc in proportie de 68% pentru asigurarea importurilor de armament din ultimii ani.

Cinci tari au reusit sa acopere 75% din cererea globala de armament greu, locul I fiind ocupat de Statele Unite, care ocupa 33% din piata, Rusia (23%), China (6,2%), Franta (6%) si Germania (5,6%).

Avioanele de lupta si sistemele de rachete defensive au fost cele mai solicitate produse in ultima perioada. Raportul nu a luat in considerare contractele semnate pentru arme de calibru mic si munitie.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 4961 ori

comments powered by Disqus