KazMunaiGas isi continua extinderea

Joi, 10 Iulie 2008, ora 09:23
1292 citiri
KazMunaiGas isi continua extinderea

KazMunaiGas, compania petroliera kazaha de stat, a anuntat ca va cumpara pachetul de control al actiunilor firmei petroliere locale MangistauMunaiGas, relateaza Reuters. "KazMunaiGas a ajuns la un acord cu Central Asia Petroleum (actionarul MangistauMunaiGas), privind cumpararea unui pachet majoritar de actiuni la MangistauMunaiGas", potrivit unui comunicat al KazMunaiGas, citat de Reuters.


Compania petroliera kazaha de stat nu a dat alte detalii cu privire la tranzactie.


Subsidiara KazMunaiGas listata la Bursa de Valori de la Londra - KazMunaiGas E&P - anuntase anterior ca ar fi interesata de cumpararea companiei MangistauMunaiGas.


MangistauMunaiGas, detinuta de compania Central Asia Petroleum cu sediul in Indonezia, are sediul in orasul kazah Aktau si detine rezerve petroliere reziduale de 812 milioane tone, dintre care 194 de milioane de tone sunt rezerve care pot fi extrase.


KazMunaiGas este prezenta si pe piata romaneasca, prin intermediul companiei petroliere Rompetrol, la care detine pachetul majoritar de actiuni.