Cea mai mare mina de diamante din lume se inchide

Vineri, 12 Iulie 2019, ora 13:20
6548 citiri
Cea mai mare mina de diamante din lume se inchide
Foto: CC0 Creative Commons

Cea mai mare mina de diamante din lume, renumita in special pentru diamantele sale de culoare roz, este inchisa de grupul minier Rio Tinto Group dupa aproape patru decenii de functionare, iar rivalii din Rusia si Canada spera ca aceasta decizie va relansa o industrie cu probleme, transmite Bloomberg.

Mina Argyle din vestul Australiei a transformat sectorul diamantelor incepand din 1983 cand a inceput sa furnizeze diamante atat pentru segmentul premium cat si pentru celalalt capat al pietei. RBC Capital Markets si Panmure Gordon se numara printre analistii care sustin ca inchiderea acestei mine ar putea relansa preturile la diamante, care sunt in scadere dupa 2011.

Productia la mina Argyle, amplasata la aproximativ 2.600 de kilometri nord-est de capitala statului Perth, este programata sa se incheie inainte de finalul anului 2020, dupa ce va epuiza oferta de diamante viabile economic, a declarat vineri Arnaud Soirat, responsabil pentru cupru si diamante la Rio Tinto Group.

"Va fi o cantitate semnificativa de oferta care va iesi de pe piata. La finele lui 2020 vom opri operatiunile si vom incepe lucrarile de reabilitare a zonei", a spus Arnaud Soirat.

Mina Argyle este renumita pentru ca furnizeaza aproximativ 90% din diamantele de culoare roz ale lumii, renumite pentru preturile ridicate la care se vand. De exemplu, in luna aprilie 2017, casa de licitatii Sotheby's a vandut un diamant de culoare roz de 59,6 carate pentru 71 milioane de dolari.

Insa, desi atrag cea mai mare atentie, diamantele de culoare roz reprezinta mai putin de 0,01% din productia totala de diamante realizata la mina Argyle. Peste trei sferturi din productia acestei mine est compusa din diamante brune de calitate mai scazuta, iar analistii estimeaza ca productia totala a minei se vinde la un pret mediu de 15-25 dolari pentru un carat, fata de un pret mediu de 171 dolari per carat la care s-au vandut anul trecut diamantele produse de rivalul De Beers.

Afluenta de diamantate mici si ieftine a erodat profiturile pentru fiecare companie miniera si a facut din ce in ce mai dificil pentru cei care taie, slefuiesc si tranzactioneaza diamante sa faca profit. In luna decembrie, unii dintre clientii Rio Tinto Group au refuzat sa cumpere diamantele ieftine in timp ce De Beers a fost fortat sa reduca unele preturi si sa ofere concesiuni cumparatorilor.

Insa, in conditiile in care apetitul consumatorilor pentru diamante este stabil, iar o serie de mine importante precum Argyle sunt programate sa se inchida, analistii estimeaza ca modificarea raportului dintre cerere si oferta ar trebui sa conduca la cresterea preturilor. Grupul rus Alrosa PJSC, cel mai mare producator mondial de diamante, estimeaza ca o productie globala de 21 milioane carate, inclusiv 14 milioane de carate pe an de la Argyle, ar urma sa iasa de pe piata pana in 2023, un volum care va fi doar partial compensat de deschiderea de mine. In aceste conditii, Alrosa prognozeaza ca deficitul dintre cererea anuala si oferta de diamante ar putea sa fie unul cuprins intre 11 si 35 milioane de carate in 2023.

"In ceea ce priveste diamantele de culoare roz, impactul inchiderii minei Argyle va fi si mai dramatic", subliniaza Arnaud Soirat. Producatorul estimeaza ca in mina Argyle ar mai exista de extras doar aproximativ 150 de diamante roz de o calitate suficienta pentru a putea fi oferite la licitatia sa anuala.

Preturile la diamantele roz au crescut de patru ori in ultimii zece ani, iar cumparatorii "incep sa constientizeze care va fi impactul potential pe care il va avea inchiderea minei Argyle asupra cresterii preturilor", a declarat Frauke Bolten-Boshammer, proprietarul unei companii care vinde diamante din 1990.

Pentru grupul minier Rio Tinto Group, inchiderea minei Argyle va insemna disparitia a 75% din productia sa de diamante dar, cu toate acestea, impactul asupra veniturilor producatorului vor fi neglijabile. Motivul este acela ca diamantele sunt responsabile pentru aproximativ 2% din veniturile Rio Tinto Group in timp ce minereul de fier, principalul produs al companiei, este responsabil pentru aproape 60% din venituri.

#Cea mai mare mina de diamante , #Australia