Cheltuieli de 15 miliarde de dolari pentru cupele la fotbal, la baza protestelor din Brazilia

Sambata, 22 Iunie 2013, ora 15:00
1925 citiri
Cheltuieli de 15 miliarde de dolari pentru cupele la fotbal, la baza protestelor din Brazilia

De mai bine de o saptamana, de cand a inceput Cupa Confederatiilor la fotbal, zilnic zeci, sute de mii, apoi peste 1 milion de brazilieni protesteaza, acuzand mai intai probleme sociale stringente, cum ar fi scumpirea transportului public, care a constituit scanteia manifestarilor, dar, apoi, mai ales, costurile enorme ale celor 3 mari competitii sportive care se vor desfasura, in doar 3 ani, in Brazilia - Cupa Confederatiilor si Cupa Mondiala la fotbal-2014 si Jocurile Olimpice de vara 2016, de la Rio de Janeiro.

Incepand cu prima dintre aceste mari competitii, Cupa Confederatiilor, care se afla in plina desfasurare, aceasta costa Brazilia, alaturi de CM-2014, 15 miliarde de dolari (11 miliarde de euro), potrivit cifrelor oficiale publicate de guvern, adica aproximativ 57 de euro pentru fiecare dintre cei 194 milioane de brazilieni.

"Guvernul a investit 15 miliarde de dolari in aceste doua evenimente sportive", a aratat, in aprilie, un inalt responsabil din Ministerul Sportului, Luis Fernandes, in fata jurnalistilor.

Bugetul continua sa fie revizuit in crestere

Guvernul a revizuit, de mai multe ori, in sus, costurile organizarii acestor doua evenimente. Astfel, suma de 15 miliarde de dolari va fi revazuta, fara indoiala, din nou pana la lovitura de incepere a Mondialului, pe 12 iunie 2014.

Cupa Confederatiilor (15-30 iunie 2013) este marcata in aceste zile de imensa mobilizare sociala pe tema acestor investitii, in vreme ce tara sufera de o lipsa acuta de finantare in domeniile sanatatii, educatiei sau infrastructurii.

Conform cifrelor oficiale consultabile pe www.contasabertas.com.br, cheltuielile pentru cele 2 evenimente ar fi fost repartizate astfel:

- stadioane: 3,5 miliarde dolari

- mobilitate urbana: 4,3 miliarde dolari

- aeroporturi: 3,4 miliarde dolari

- securitate: 950 milioane dolari

- porturi: 350 milioane dolari

- telecomunicatii: 200 milioane dolari

#proteste Brazilia, #costuri Campionat Fotbal Brazilia, #cheltuieli Cupa Mondiala Brazilia, #buget Campionat Mondial Fotbal, #economie brazilia , #Brazilia