22% din companiile bulgare risca falimentul - presa

Miercuri, 11 Septembrie 2013, ora 12:25
1190 citiri
22% din companiile bulgare risca falimentul - presa

O proportie de 22% dintre companiile bulgare risca sa intre in faliment in urmatorii doi ani din cauza platilor restante, scrie miercuri cotidianul Sega, citand un studiu al companiei EOS Matrix, specializata in colectarea platilor. Din cauza faptului ca nu pot sa-si realizeze incasarile, aproximativ 40% dintre firme au nevoie de imprumuturi bancare.

Cand au nevoie de finantare, companiile bulgare recurg in primul rand la credite bancare si la leasing. O proportie de 34% dintre companii au luat imprumuturi pe termen scurt, iar tot atatea - pe termen lung, in timp ce 26% au achizitionat bunuri in rate (leasing).

In acelasi timp, doar 15% dintre companiile bulgare apeleaza la serviciile unor companii specializate pentru colectarea platilor restante. Spre comparatie, in Grecia ponderea acestora este de 54%, iar in Romania - de 25%. Majoritatea companiilor bulgare incep sa colecteze platile restante de la partenerii lor la un an sau chiar la doi ani dupa expirarea termenului de plata.

De aceea, ele nu reusesc sa recupereze decat 5% din suma, in celelalte tari din Europa colectarea incepand la cel mult 6 luni dupa expirarea termenului de plata, ceea ce permite recuperarea a jumatate din restante.

Ziarul Trud informeaza ca 52 de orase bulgaresti ar putea ramane fara finantare europeana pentru construirea unor depozite de deseuri. Autoritatile locale din aceste orase au intarziat foarte mult cu pregatirea proiectelor de construire a unor depozite moderne, care sa inlocuiasca actualele gropi de gunoi.

Pentru a fi construite cu finantare prin Programul Operational Mediu, depozitele ar fi trebuit finalizate pana la sfarsitul anului 2014, dar in mai multe cazuri acest lucru nu va fi posibil din cauza unor procese in instanta sau a nemultumirilor localnicilor cu privire la locul unde va fi amplasat depozitul.

#faliment firme Bulgaria, #datorii firme Bulgaria, #afaceri Bulgaria , #Bulgaria