Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Bulgaria si Rusia suspenda temporar proiectul centralei nucleare Belene

Bulgaria si Rusia suspenda temporar proiectul centralei nucleare Belene

Bulgaria si Rusia au cazut de acord sa semneze saptamana aceasta un moratoriu pe trei luni privitor la proiectul construirii centralei nucleare de la Belene, timp in care ar urma sa se faca si o evaluare completa a riscurilor seismice, transmite Sofia News Agency, precizeaza NewsIn.

Moratoriul va fi valabil pana cand va fi calculat costul exact al centralei, va fi facuta o evaluare completa a riscurilor seismologice si vor fi clarificate si alte chestiuni disputate, a anuntat premierul Boiko Borisov.

Ministrul bulgar al economiei si energiei, Traicio Traikov, a informat ca o comisie tehnica pentru proiectul Belene a pus Rusiei 30 de noi intrebari dupa incidentul de la centrala nucleara de la Fukushima din Japonia, avariata de cutremurul devastator si de tsunami-ul din 11 martie.

Traikov a spus ca Bulgaria va cere de la contractor garantii de siguranta suplimentare, care sa fie confirmate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) si de Comisia Europeana.

Pana la sfarsitul anului 2011, Ministerul Energiei va examina si va evalua, in colaborare cu AIEA, siguranta proiectului Belene, incluzand riscuri legate de incendii, inundatii, cutremure si pericole legate de tehnologie.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 924 ori
Citeste mai multe desprebulgaria rusia centrala nucleara belene