Bulgaria va importa gaze naturale azere din 2010

Marti, 27 Ianuarie 2009, ora 10:03
1215 citiri
Bulgaria va importa gaze naturale azere din 2010

Premierul bulgar Serghei Stanisev a ajuns luni la un acord cu presedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, privind importul a 1 miliard de metri cubi de gaze naturale azere din 2010, potrivit guvernului de la Sofia, relateaza Reuters.

Acordul survine dupa un memorandum de intelegere din 2008, dintre Bulgaria si Azerbaidjan, cu privire la exportul de hidrocarburi catre tara din Balcani, in incercarea de a diminua dependenta acesteia de gazele naturale rusesti.
"Saptamana viitoare, Bulgargaz –monopolul public bulgar din sectorul gazelor naturale – si compania azera din domeniul gazelor vor incepe discutiile tehnice privind parametri concreti ai viitorului acord", informeaza, intr-un comunicat, guvernul bulgar, citat de Reuters.
Stanisev si Aliev s-au intalnit la Budapesta, unde vor participa amandoi marti la o conferinta dedicata proiectului Nabucco, sustinut de Uniunea Europeana (UE), menit sa aprovizioneze Europa cu gaze naturale din regiunea caspica si a Orientului Mijlociu, ca sa atenueze dependenta continentului de resursele energetice rusesti.
Insa, pentru a importa gaze din regiunea caspica, Bulgaria va trebui sa construiasca o legatura de 80 kilometri pana la o conducta existenta Turcia-Grecia, care aduce deja hidrocarburi azere in Europa. Valoarea constructiei ar putea sa se ridice la 250 milioane de euro (328,6 milioane de dolari).
Sofia trebuie sa stranga banii pentru acest proiect si sa obtina consimtamantul Atenei si al Ankarei, ceea ce, potrivit declaratiilor unor oficiali din industrie, ar putea dura mult mai mult de un an.
Bulgaria, care depinde aproape integral de petrolul si gazele naturale rusesti, a fost una dintre cele mai grav afectate tari in cadrul disputei gazelor dintre Moscova si Kiev, ce a dus la sistarea furnizarii de gaze naturale rusesti prin Ucraina timp de aproape doua saptamani, in decursul acestei luni.

#gaze naturale, #gaze rusesti, #gaze, #Bulgaria, #Europa, #regiunea , #Bulgaria