Bulgaria va primi gaze din Azerbaidjan

Vineri, 27 Aprilie 2012, ora 14:46
983 citiri
Bulgaria va primi gaze din Azerbaidjan

Bulgaria va deveni prima tara membra a Uniunii Europene care va primi gaze din Azerbaidjan, a declarat presedintele azer, Ilham Aliyev, relateaza Novinite.

Declaratia a fost facuta joi, cu prilejul vizitei de doua zile a premierului bulgar, Boiko Borisov, la Baku.

Cei doi oficiali au discutat despre cooperarea bilaterala in diverse sectoare, precum turism, agricultura, IT si comert.

Premierul bulgar conduce o delegatie numeroasa, din care face parte si ministrul economiei, energiei si turismului, ministrul transporturilor si tehnologiei informatiei, precum si ministrul agriculturii.

Vineri, in capitala azera se va desfasura un forum economic, la care vor lua parte oameni de afaceri din Azerbaidjan si Bulgaria.

Azerbaidjanul a semnat un alt acord cu Turcia, la Ankara, in data de 26 decembrie. Acesta prevede constructia unei conducte ce va transporta gaz azer spre pietele europene prin teritoriul turc.

TransAnatolia va costa aproximativ cinci miliarde de dolari si ar urma sa fie finalizata in 2017.

Si Ucraina intentioneaza sa cumpere gaz si petrol din Azerbaidjan ca alternativa la hidrocarburile ruse, a declarat la inceputul lunii premierul ucrainean Mikola Azarov, in cursul unei intalniri cu omologul sau azer Artur Rasizade, la Baku.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Bulgaria gaze Azerbaidjan, #delegatie Bulgaria Azerbaidjan , #Bulgaria