Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Bulgarii au castigat 4,29 miliarde de euro din turism, in 2018

Bulgarii au castigat 4,29 miliarde de euro din turism, in 2018


Veniturile Bulgariei din turism au urcat cu 6% anul trecut, la 8,4 miliarde de leva (aproximativ 4,29 miliarde de euro), a anuntat marti ministrul Turismului, Nikolina Angelkova.

In perioada 2015-2018, veniturile de pe urma vizitatorilor straini au urcat cu 34%, a adaugat oficialul bulgar, transmite Novinite.

Declaratia a fost facuta la deschiderea la Sofia a celei de-a sase reuniuni a Consiliului National de Turism (NBC), avand drept motto "2019 - Anul turismului intern, al investitiilor si al inovatiilor".

Angelkova le-a spus participantilor la reuniune ca peste noua milioane de vizitatorilor straini au venit anul trecut in Bulgaria.

Obiectivul autoritatilor de la Sofia este sa dezvolte toate tipurile de turism, astfel incat statul balcanic sa fie o destinatie turistica pe tot parcursul anului.

"Facilitatile noastre deosebite vor fi ocupate 365 de zile pe an. Dar pentru a face asta, sunt necesare eforturi majore", a declarat Angelkova, estimand ca 2019 va fi un an dinamic pentru sectorul turismului, iar lupta va fi "pentru fiecare turist".

Pe langa turismul din sezonul de iarna si cel de vara, Bulgaria face eforturi pentru a stimula organizarea de congrese in Sofia si in statiunile celebre ale tarii, a explicat ministrul Turismului, adaugand ca se pregatesc reglementari menite sa atenueze povara administrativa.

Peste 9,2 milioane de turisti straini au vizitat anul trecut Bulgaria (tara a carei populatie este de aproximativ sapte milioane), o crestere de 4,4% fata de 2017, conform datelor publicate recent de Institutul National de Statistica (NSI), cei mai multi vizitatori straini fiind din Romania, Grecia, Germania, Turcia, Macedonia si Rusia.

Turismul reprezinta una dintre principalele surse de venit ale Bulgariei, care asigura peste 5% din PIB si numeroase locuri de munca.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1500 ori