Fiscul bulgar verifica proprietatile imobiliare de lux

Luni, 04 Octombrie 2010, ora 09:51
967 citiri
Fiscul bulgar verifica proprietatile imobiliare de lux

Fiscul bulgar va extinde la nivelul intregii tari, pe parcursul unei saptamani, operatiunea prin care sunt urmarite din elicopter proprietatile imobiliare de lux, a anuntat, duminica, seful institutiei, Krasimir Stefanov, la postul de radio Darik, preluat de Novinite, transmite Mediafax.

Anuntul oficialului vine dupa ce, vineri, un elicopter al Detasamentului Aerian 28 a realizat o inregistrare video a proprietatilor imobiliare de lux din sudul Sofiei, la cererea Agentiei Nationale Bulgare pentru Venituri.

Fiscul intentioneaza sa foloseasca datele pentru a verifica veniturile declarate de proprietari.

"Estimam ca aceasta operatiune va aduce la buget venituri suplimentare de circa 10 milioane de leva (circa cinci milioane de euro)", a spus Stefanov.

Oficialul s-a declarat uimit de ce a vazut din elicopter in jurul Sofiei in timpul operatiunii de vineri.

In inregistrarea video apar sute de proprietati cu piscine, vile, drumuri private, terenuri de tenis si minigolf.

#fisc, #bulgar, #bulgaria , #Bulgaria