SUA felicita Bulgaria pentru eforturile legate de independenta energetica

Vineri, 04 Decembrie 2009, ora 16:55
1269 citiri
SUA felicita Bulgaria pentru eforturile legate de independenta energetica

Un responsabil american de rang inalt a felicitat Bulgaria vineri, la Sofia, pentru eforturile sale legate de independenta energetica, cu o saptamana inainte de vizita ministrului rus al energiei, Serghei Smatko, relateaza AFP, preluat de NewsIn.

Richard Morningstar, trimisul special american pentru chestiuni energetice in Eurasia, l-a felicitat pe premierul Boiko Borisov pentru "abordarea corecta in materie de independenta energetica, ce contribuie la eforturile ca Bulgaria sa aiba un rol conducator in politica energetica a regiunii", potrivit guvernului bulgar.

De la sosirea la putere la sfarsitul lui iulie, guvernul de dreapta a reexaminat proiectele ruso-bulgare in curs si cele prevazute, mai ales cele de construire a unei noi centrale nucleare la Belene, proiectul conductei petroliere Bourgas-Alexadroupolis pentru transportarea petrolului rusesc intre Marea Neagra si Marea Egee si gazoductul ruso-italian South Stream.

Smatko, asteptat saptamana viitoare la Sofia pentru un comitet mixt bulgaro-rus despre cooperarea economica, a confirmat miercuri la Moscova ca exista probleme in construirea conductei Bourgas-Alexandroupolis , din cauza obiectiilor ecologice bulgare.

In plus, Sofia considera ca sistemul prevazut de atribuire a dividentelor "nu este suficient de avantajos", a spus el.

Presedintele Gheorgi Parvanov a discutat cu Morningstar un proiect bulgar cu Azerbaidjanul pentru livrarea de gaz comprimat pe cale maritima.

Proiectele de legare a retelei bulgare de distributie a gazului de cele ale statelor vecine au fost de asemenea discutate. Mai mult de 90% din gaz si 60% din petrolul consumate in Bulgaria provin din Rusia.

In cursul crizei de la inceputul lui 2009, Bulgaria a fost singura tara europeana fara alternativa la livrarile de gaz rusesc prin Ucraina.

Sofia este dispusa sa participe atat la gazoductul South Stream, care va ocoli Ucraina, cat si la proiectul european Nabucco, ce va ocoli Rusia.

Morningstar a mai spus ca Nabucco ar putea fi alimentat cu gaz din Turkmenistan si Irak, dar nu din Iran, atat timp cat persista conflictul pe tema programului nuclear. 

 

#independenta energetica, # livrari, # gaze , #Bulgaria