Berceanu va conduce Conferinta privind siguranta aviatiei

Miercuri, 31 Martie 2010, ora 09:15
1078 citiri
Berceanu va conduce Conferinta privind siguranta aviatiei

Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, a fost ales, in unanimitate, marti, de catre Organizatia Aviatiei Civile Internationale, presedinte al Conferintei la nivel inalt privind siguranta aviatiei (HLSC), care se desfasoara la Montreal, in Canada.

Potrivit unul comunicat de presa al PDL remis MEDIAFAX, asumarea presedintiei Conferintei la nivel inalt privind siguranta aviatiei reprezinta o recunoastere internationala a importantei masurilor luate si a initiativelor propuse in domeniul sigurantei zborurilor de catre ministrul roman al Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, de profesie inginer de aviatie.

La conferinta condusa de ministrul Radu Berceanu participa peste 1.000 de reprezentanti din 190 de state, informeaza Mediafax.

Reuniunea reprezinta punctul de reper pentru elaborarea unei noi strategii internationale in domeniul sigurantei aeronautice, care va determina reajustarea prioritatilor tuturor statelor membre OACI.

Pe agenda conferintei se afla o serie de subiecte de importanta majora pentru aviatia romana si internationala.

Printre subiecte se numara: corelarea reactiilor institutiilor implicate in mentinerea sigurantei zborurilor civile, initierea unei intelegeri internationale privind schimbul de informatii pentru siguranta aeronautica, continuarea activitatii in domeniul protejarii datelor, armonizarea regulilor si proceselor legate de siguranta aeronautica.

De asemenea, in cadrul conferintei se va discuta si sustinerea organizatiilor regionale de supraveghere a sigurantei aviatiei, asumarea de catre Organizatia Aviatiei Civile Internationale a rolului de integrator, analist si distribuitor a informatiei in probleme de siguranta aeronautica si realizarea unei noi Anexe la Conventia privind managementul sigurantei aeronautice.

Participantii la eveniment vor cauta solutii pentru imbunatatirea sistemului de management al sigurantei aviatiei civile, printr-un proces de auditare efectuat de catre Organizatia Aviatiei Civile Internationale tuturor statelor membre sau analiza functiilor suplimentare necesare pentru cutiile negre.

Reuniunea la nivel inalt privind siguranta aviatiei a fost precedata de o serie de intrevederi pe care ministrul Radu Berceanu le-a avut cu reprezentanti ai statelor participante si ai conducerii Organizatiei Aviatiei Civile Internationale, printre care Roberto Gonzalez, presedintele Consiliului OACI, si Raymond Benjamin, secretarul general al OACI, se mai arata in comunicatul PDL.

#berceanu, #conferinta, #aviatia , #Canada