Presedintele ceh avertizeaza ca va bloca pactul de uniune fiscala al UE

Joi, 12 Ianuarie 2012, ora 13:19
1752 citiri
Presedintele ceh avertizeaza ca va bloca pactul de uniune fiscala al UE

Presedintele ceh Vaclav Klaus a spus ca, daca guvernul sau va decide sa adere la pactul de uniune fiscala al UE, convenit la un summit de luna trecuta, va refuza sa semneze legea in acest sens, scrie joi ziarul Lidove Noviny.

Klaus, printre ale carui prerogative se numara semnarea tratatelor internationale, a facut aceste comentarii intr-o scrisoare trimisa premierului Petr Necas, potrivit cotidianului.

Cehia, alaturi de Suedia si Ungaria, a anuntat la summitul UE de luna trecuta ca va trebui sa isi consulte Parlamentul inainte de a semna pactul de uniune fiscala, ce prevede politici bugetare mai stricte.

Niciuna dintre cele trei tari nu au aderat la moneda unica europeana.

Dezbaterea privind uniunea fiscala a provocat o fisura in coalitia de guvernare a lui Necas, care incearca sa obtina aprobare pentru plan inainte de summitul UE din 29 ianuarie.

Ministrul de externe Karel Schwarzenberg a avertizat ca partidul sau conservator, TOP09, se va retrage de la guvernare, daca nu va fi aprobat acordul. O astfel de masura ar duce la prabusirea guvernului.

#presedinte ceh pactul de uniune fiscala, #declaratii presedinte Klaus , #Cehia