Cel mai mare producator auto chinez vrea sa construiasca trei uzine in straintate

Marti, 23 Ianuarie 2007, ora 12:10
1202 citiri

Chery Automobile Co., cel mai mare constructor auto chinez, a anuntat marti ca intentioneaza sa construiasca trei uzine de asamblare in Orientul Mijlociu, Europa de Est si America de Sud, informeaza AP.


'In cursul acestui an vom pune la punct un plan complet pentru aceste uzine, a declarat presedintele Chery, Yin Tongyao, pentru cotidianul guvernamental China Daily, fara a da detalii legate de locatia exacta a celor trei uzine. Informatia a fost confirmata si de purtatoarea de cuvant a grupului Chery, Xie Ling, care a refuzat si ea sa ofere alte informatii.

Anuntul intervine la scurt timp dupa ce Chery a anuntat ca a ajuns la un acord cu grupul auto germano-american DaimlerChrysler AG in urma caruia grupul chinez va incepe sa produca autovehicule marca Dodge, Chrysler si Jeep pentru DaimlerChrysler. In plus Chery vera sa inceapa sa exporte autovehicule pe piata americana.

Chery este cel mai mare constructor auto chinez cu 272.400 de vehicule comercializate anul trecut. Per ansamblu insa, grupul auto american General Motors este cel mai mare producator de autovehicule de pe piata chineza cu 876.747 autovehicule vandute anul trecut.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)