China a colectat in 2006 impozite in valoare de 480 de miliarde dolari

Miercuri, 03 Ianuarie 2007, ora 11:19
769 citiri

China a colectat in 2006 impozite in valoare de 480 de miliarde de dolari, ceea ce reprezinta un nou record, a anuntat, marti, presa chineza, citand datele publicate de administratia impozitelor, conform AFP.

Aceasta crestere, care nu include taxele vamale si impozitele funciare, intervine pe fondul deciziei guvernamentale de a reduce deficitul bugetar in 2007. China stabilise drept obiectiv pentru 2006 un deficit bugetar de 295 de miliarde de yuani (38 de miliarde de de dolari), insa valoarea finala nu a fost inca publicata.

In luna aprilie a anului trecut, China a lansat prima mare reforma a impozitelor dupa cea din 1994, impunand taxe mai mari asupra produselor de lux sau benzinei.

Regimul comunist actual, al carui crez politic este "societatea armonioasa", a afirmat ca doreste sa impuna niveluri mai mari de impozitare asupra celor bogati, pentru a distribui mai echitabil bogatia.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)