China analizeaza o implicare mai puternica in fondurile de urgenta ale zonei euro

Joi, 02 Februarie 2012, ora 16:32
1240 citiri
China analizeaza o implicare mai puternica in fondurile de urgenta ale zonei euro

China analizeaza majorarea participarii in fondurile de urgenta destinate rezolvarii crizei datoriilor din Europa, a declarat, joi, premierul chinez Wen Jiabao, intr-o conferinta de presa comuna cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Wen nu a anuntat niciun angajament explicit in privinta Facilitatii Europene de Stabilitate Financiara (EFSF) sau a Mecanismului European de Stabilitate (ESM), care ar urma sa inlocuiasca primul fond la jumatatea anului.

China analizeaza inca modul in care poate oferi un sprijin suplimentar.

"China ia in calcul si cresterea participarii la solutia crizei din zona euro prin canalele EFSF si ESM", a spus Wen.

Mecanismului European de Stabilitate, un fond permanent cu resurse de 500 de miliarde de euro, urmeaza sa intre in vigoare in iulie si va inlocui EFSF, un fond temporar, folosit pentru a ajuta Irlanda, Portugalia, dar si pentru doua pachete de imprumuturi financiare destinate Greciei.

China, cu rezerve valutare de 3.200 de miliarde de dolari, este vazuta ca o potentiala sursa a fondurilor necesare pentru salvarea unor guverne din Europa

Oficialii de la Beijing au afirmat repetat ca sustin un euro stabil, iar potrivit majoritatii estimarilor, un sfert din rezervele valutare ale Chinei sunt investite in moneda europeana.

China a fost in mod constant reticenta in a face promisiuni clare pentru contributii la fondurile de salvare.

Merkel a declarat reporterilor ca liderii chinezi au subliniat, din nou, in discutii ca europenii trebuie sa-si faca intai temele pentru a rezolva criza din zona euro.

Inaintea vizitei cancelarului german, putina lume se astepta la angajamente clare, iar intalnirea este vazuta mai mult ca un efort al Germaniei de a consolida increderea Beijingului, in contextul incercarilor de a obtine sprijinul Chinei pentru euro.

Wen nu a precizat daca statul asiatic va participa la o crestere cu 500 de miliarde de dolari a resurselor FMI, dar a declarat ca sustine un rol mai important al institutiei internationale in criza din Europa.

#China fonduri euro, #China suplimentare fonduri, #fonduri urgenta zona euro , #China