Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

China se pregateste de olimpiada printr-o engleza impecabila

China se pregateste de olimpiada printr-o engleza impecabila
Inainte de inceperea jocurilor olimpice, Beijingul se pregateste sa corijeze inscriptiile eronate in limba engleza de pe tablitele indicatoare, noteaza ziarul german Frankfurter Rundschau.

La Beijing, spre exemplu, o tablita indeamna la vizitarea 'Racist Parks' (parcul rasist). Ceea ce se doreste sa se indice prin aceasta neindemanatica traducere este de fapt un parc al minoritatilor etnice, iar la unele restaurante, in loc de Fast-Food, inscriptia de la intrare apare sub forma 'Fart-Food' (mancare cu basini).

Traducerile comice si inselatoare in limba engleza de pe tablitele indicatoare si de pe listele de meniuri din China au facut generatii intregi de studenti straini si de calatori sa se amuze copios. Acum insa urmeaza sa se incheie cu aceasta epoca pentru ca, in perspectiva jocurilor olimpice din 2008, Beijingul intentioneaza sa corijeze erorile de traducere de pe tablitele din oras.

Cine se plimba printr-un parc din China cunoaste avertismentul amabil in limba engleza 'Show Mercy to the Slender Grass' (aveti mila de iarba subtire), avertisment ce sta scris pe mii de tablite din intreaga tara. Ceea ce vrea sa spuna avertismentul este faptul ca vizitatorii nu trebuie sa calce pe iarba. Pe de alta parte, pe unele toalete pentru handicapati sta scrisa o atentionare care suna mai degraba a dispret: 'Deformed Man' (persoana diforma). Multe din aceste inscriptii au fost realizate cu ani in urma, dupa niste traduceri eronate, si au fost afisate in intreaga tara.

Si acum, doar putini chinezi vorbesc limba engleza iar firmele si autoritatile folosesc de cele mai multe ori programe de traducere de pe internet fara ca cineva sa verifice rezultatul traducerii. O alta inscriptie comica este cea care atrage atentia asupra pericolului de lunecus: 'To take notice of safe: The slippery are very crafty', ceea in traducere ar suna cam in felul urmator: 'Atentie la sigur, alunecosii sunt foarte smecheri'. Ceea ce se vrea transmis este faptul ca terenul este alunecos si este posibil sa se alunece.

Conducerea orasului Beijing considera aceste tablite in 'cingleza' drept suparatoare si se tem ca ele ar putea pune intr-o lumina proasta Beijingul, cu ocazia olimpiadei care va avea loc aici in 2008. 'Mai multe mii de vizitatori vor veni la Beijing', spune profesorul Chen Li care, din insarcinarea guvernului, se ocupa cu o campanie de corectare a indicatoarelor eronate. 'Nu vrem sa fim obiect de batjocura', adauga profesorul. Sub indrumarea lui Chen, inspectorii strabat de cateva luni strazile, cu scopul de a descoperi traducerile eronate. 'Vrem ca totul sa fie correct: Gramatica, cuvintele, cultura, totul', spunea Chen.

Chiar si comicele traduceri de pe listele de bucate chinezesti urmeaza sa dispara in curand. Din insarcinarea guvernlui, o echipa de lingvisti a pus la punct un manual oficial de traduceri pentru 1000 de feluri de mancare chinezesti. Munca la aceste traduceri nu a fost deloc una usoara, dat fiind ca mancarurile chinezesti au deseori nume poetice si anecdotice, care spun prea putin despre mancarea respectiva. 'Mapo Dofu' (Tofu a la cicatrice de variola) pare sa sune groaznic, insa este doar un fel de mancare de tip Tofu, iute si delicios. Iar in spatele denumirii 'Mayi Shangshu' (furnici care urca pe un copac) se afla taitei transparen ti cu carne de porc tocata.

De multe ori, mancarurile din listele de bucate sunt traduse gresit. Insa cine rade de aceste traduceri ar trebui mai degraba sa se uite la inscriptiile chinezesti care circula prin Europa. De multe ori, ideogramele chinezesti sunt asezate gresit sau in contexte irationale atunci cand sunt imprimate pe T-Shirturi sau pe genti, fara ca cineva sa observe acest lucru.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1083 ori