FMI a inrautatit prognoza de crestere a economiei Chinei la 7,75% in 2013

Miercuri, 29 Mai 2013, ora 09:29
1318 citiri
FMI a inrautatit prognoza de crestere a economiei Chinei la 7,75% in 2013

Fondul Monetar International a revizuit in scadere estimarile privind evolutia economiei Chinei in acest an, de la 8% la 7,75%, pe fondul problemelor legate de exporturile slabe si al mediului economic international dificil, transmite Reuters.

Prognoza FMI privind a doua economie mondiala vine dupa ce in 2013 o serie de economisti privati si-au inrautatit prognozele de crestere a economiei chineze din cauza productiei industriale slabe si a datelor privind investitiile in aprilie.

Totusi, estimarea FMI este peste cea a Guvernului de la Beijing, care se asteapta la un avans de 7,5% al economiei chineze in 2013, dar in linie cu prognozele recente ale Merrill Lynch (care se asteapta la o crestere de 7,6%, de la 8%), Standard Chartered (care si-a redus estimarile la 7,7% de la 8,3%) si ING (care indica o expansiune de 7,8%, de la 9%).

China trebuie sa adopte noi reforme pentru liberalizarea economiei si reducerea implicarii Guvernului in economie, pentru a permite un rol mai important al fortelor pietei, se arata in raportul FMI.

"Ritmul de crestere a economiei ar trebui sa avanseze moderat in a doua jumatate a acestui an din cauza restrictiilor la creditare si a redresarii usoare a economiei mondiale", a declarat directorul general adjunct al Fondului Monetar International, David Lipton.

Potrivit acestuia, permiterea unei concurente mai ridicate in sectoare considerare strategice va imbunatati ritmul de crestere al economiei.

Prioritatea Chinei ar trebui sa fie tinerea sub control a cresterii finantarii sociale, pentru a nu provoca probleme financiare.

Ritmul de crestere al economiei Chinei a incetinit in primul trimestru din 2013 la 7,7%, fata de 7,9% in ultimele trei luni din 2012, dar usor peste tinta de 7,5% stabilita de Guvern pentru 2013.

In 2012, Produsul Intern Brut al Chinei a inregistrat un avans de 7,8%, cel mai slab ritm de crestere din 1999. Cea mai recenta estimare a Bancii Mondiale reduce prognoza de crestere a economiei Chinei la 8,3% in 2013, din cauza eforturilor autoritatilor de la Beijing de restructurare a economiei.

In strategia economica pe 2013 prezentata recent de autoritatile de la Beijing, obiectivul de crestere economica a fost fixat la 7,5%, un nivel pe care China abia a reusit sa-l atinga in 2012, cand ritmul de crestere a coborat la 7,8%, cel mai scazut nivel din ultimii 13 ani.

De asemenea, deficitul fiscal preconizat pentru acest an este de 1.200 miliarde yuani (192,8 miliarde de dolari) sau 2,0% din PIB, in crestere fata de deficitul de 850 miliarde de yuani sau 1,6% din PIB anul trecut. Þinta de inflatie pentru acest an a fost stabilita la 3,5% cu 0,5 puncte procentuale mai mica decat tinta de inflatie fixata pentru 2012.

#crestere economie China, #estimari economie China, #FMI prognoza economie China , #China