Trump eticheteaza China drept manipulator valutar, Beijingul reactioneaza

Marti, 06 August 2019, ora 13:17
2583 citiri
Trump eticheteaza China drept manipulator valutar, Beijingul reactioneaza
Foto: Pixabay

China se opune ferm deciziei SUA de a o eticheta ca manipulator valutar, se arata intr-un comunicat publicat marti de Banca Centrala a Chinei (PBOC), care da asigurari ca Beijingul nu a folosit si nu va utiliza yuanul pentru a atenua partial impactul tarifelor vamale anuntate de SUA, transmite Reuters.

Desemnarea Chinei ca manipulator valutar afecteaza semnificativ reglementarile internationale, avertizeaza PBOC.

Trezoreria SUA a anuntat luni ca a stabilit, pentru prima data din 1994, ca statul chinez isi manipuleaza moneda, provocand noi turbulente pe pietele financiare si bursiere globale.

Luni, Banca Centrala a Chinei a lasat moneda nationala sa se deprecieze sub pragul de sapte yuani pentru un dolar, cel mai scazut nivel din ultimii 11 ani, pe fondul extinderii tensiunilor comercial dintre Washington si Beijing.

Revenirea aversiunii fata de risc, pe fondul temerilor privind impactul noilor tensiuni asupra cresterii economiei mondiale, a dus la majorarea cererii pentru activele considerate sigure: aurul, francul elvetian si yenul japonez.

Analistii se asteptau ca autoritatile de la Beijing sa apere pragul de sapte yuani pentru un dolar, important din punct de vedere psihologic. Dar Banca Centrala a Chinei a permis deprecierea monedei nationale dincolo de acest prag, yuanul ajungand astfel la cel mai redus nivel de la criza financiara globala din 2008. Luni dimineata, moneda Chinei s-a depreciat cu 1,4%, la 7,0744 yuani pentru un dolar.

Deprecierea vine pe fondul declinului pietelor bursiere din intreaga lume, dupa ce vineri presedintele american Donald Trump a anuntat ca va impune de luna viitoare taxe vamale suplimentare de 10% pentru importuri de bunuri din China in valoare de 300 de miliarde de dolari. China a dat asigurari ca va reactiona la decizia sefului statului american, provocand o unda de soc pe plan global.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#China manipulator valutar, #Trump acuzatii valuta China , #China