Cipru, mai rau decat Grecia: Pietele financiare au ignorat pericolul

Luni, 17 Decembrie 2012, ora 09:48
1338 citiri
Cipru, mai rau decat Grecia: Pietele financiare au ignorat pericolul

Situatia fiscala a Ciprului, a cincea tara din zona euro care a cerut ajutor financiar extern, este mai serioasa decat cea a Greciei, iar pericolul a fost ignorat de pietele financiare, a declarat seful Eurogroup, Jean-Claude Juncker.

"Prioritatea mea pe termen scurt pentru 2013 este Cipru. Este o problema care nu trebuie subestimata, pentru ca este mai serioasa decat Grecia. Aceasta situatie nu este luata in considerare de pietele financiare internationale sau de presa", a spus Juncker, citat de cotidianul elen Kathimerini.

Bancile din Cipru au nevoie de circa 9,3 miliarde de euro pentru recapitalizare, potivit unui raport preliminar.

Fonduri de inca 6 miliarde de euro ar putea fi necesare pentru a refinanta datorii ale statului, iar 1,5 miliarde de euro pentru acoperirea de deficite fiscale, a declarat in noiembrie ministrul de Finante al Ciprului, Vassos Shiarly.

Totalul ar ajunge, astfel, la 16,8 miliarde de euro, aproape cat PIB-ul Ciprului, de 17,9 miliarde de euro.

#criza economica, #criza zona euro, #criza cipru, #masuri austeritate Cipru , #Cipru