Analist american: Urmeaza primul mare razboi din secolul 21

Sambata, 05 Februarie 2011, ora 14:31
14436 citiri
Analist american: Urmeaza primul mare razboi din secolul 21

Un celebru analist american, care in 2010 spunea ca lumea se indreapta spre o "si mai Mare Depresie", considera ca teoria sa conform careia istoria se repeta este pe cale de a se adeveri, potrivit Business Insider.

Gerald Celente, fondatorul Institului de Cercetare a Trendurilor, subliniaza faptul ca revoltele generate de austeritate si criza alimentelor conduc la tensiuni asemanatoare cu cele de dinaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial.

"Alti experti spun ca ceea ce se intampla in Tunisia si Egipt sunt evenimente izolate, la nivelul natiunilor arabe. Eu cred ca este vorba de inceputul a ceva mai important de atat. Razboaiele civile conduc la razboaie regionale, iar acestea duc, la randul lor, la conflagratii mondiale.

Crah-ul din '29 seamana cu Panica din 2008, iar Marea Depresie de atunci se aseamana foarte mult cu perioada de recesiune prin care trecem. Urmeaza primul mare razboi din secolul 21", spune Celente intr-un interviu acordat King World News si citat de Business Insider.

Potrivit analistului, prabusirea clasei mijlocii va duce la o extindere a depresiei economice.

Printre predictiile lui Gerald Celente, citat deseori in The New York Times, Washington Post, The Wall Street Journal sau Financial Times, se numara previziunile despre recesiune, facute inca din 2004.

#criza economica, #gerald celente, #marea depresie, #razboi, #razboi mondial, #revolutie egipt , #Egipt