Lovitura de stat in Egipt. Presedintele ales Morsi, retinut de armata

Joi, 04 Iulie 2013, ora 08:23
1830 citiri
Lovitura de stat in Egipt. Presedintele ales Morsi, retinut de armata
Sursa foto: Euronews.com

Presedintele egiptean Mohamed Morsi, inlaturat de la putere de armata, a fost transferat singur la Ministerul Apararii, a anuntat joi dimineata un inalt responsabil al Fratilor Musulmani.

"Morsi a fost separat de echipa sa si dus la Ministrul Apararii", a declarat, pentru AFP, Gehad al-Haddad, responsabil in cadrul confreriei.

El indicase anterior ca Morsi si toata echipa prezidentiala se aflau "in resedinta supravegheata la clubul Garzii republicane a presedintiei", adaugand ca tatal sau, considerat a fi mana dreapta a lui Morsi, este si el retinut.

Miercuri seara, armata l-a rasturnat de la putere pe Morsi, primul presedinte ales in mod democratic, a suspendat Constitutia si l-a numit ca sef al statului pe presedintele Consiliului constitutional, Adly Mansour, suscitand ingrijorare in strainatate.

Arestari la varf in randul clasei politice

Dupa inlaturarea presedintelui, armata a declansat operatiuni impotriva Fratilor Musulmani. Surse din Securitate au afirmat ca seful Partidului Justitiei si Libertatii, formatiunea politica a confreriei, Saad al-Katatni, si adjunctul Ghidului suprem, Rachel Bayoumi, au fost arestati.

Ziarul guvernamental Al-Ahram a relatat, de asemenea, ca 300 de mandate de arestare au fost emise impotriva unor membri ai miscarii islamiste.

Mohamed Morsi si mai multi conducatori ai confreriei, intre care ghidul suprem Mohammed Badie si adjunctul sau, Khairat al Shater, primisera deja interdictia de a parasi Egiptul.

Intre altele, Securitatea a intrerupt difuzarea emisiunilor de catre canalul lor de televiziune si a perchezitionat sediul postului Al-Jazeera-Mobacher, care transmisese o inregistrare video a lui Morsi, in care acesta se prezenta ca "presedinte al Egiptului".

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#lovitura de stat Egipt, #arestare Morsi Egipt, #interventie Armata Egipt, #proteste egipt , #Egipt