Epidemia de coronavirus afecteaza pana si vanzarile de ceasuri elvetiene

Marti, 28 Ianuarie 2020, ora 12:42
4552 citiri
Epidemia de coronavirus afecteaza pana si vanzarile de ceasuri elvetiene
Foto: Pixabay

Exporturile de ceasuri elvetiene au crescut in 2019 comparativ cu 2018, insa ritmul de crestere a fost cel mai mic din ultimii trei ani, in conditiile in care piata pentru ceasurile mai ieftine s-a evaporat, iar epidemia de coronavirus ameninta sa afecteze industria de orologerie, transmite Bloomberg.

Datele statistice publicate marti de Federatia Industriei Elvetiene de Orologerie arata ca exporturile de ceasuri au crescut cu 2,4%, pana la 21,7 miliarde franci (22,4 miliarde dolari) in 2019. Cu toate acestea, exporturile spre Hong Kong, o piata de export importanta, au scazut cu 11% pe fondul protestelor violente din aceasta metropola care au dus la inchiderea magazinelor.

In pofida evolutiilor negative din Hong Kong, Asia este in continuare responsabila pentru mai mult de jumatate (53%) din cifra de afaceri generata de exporturile de ceasuri elvetiene in 2019 in timp ce Europa a fost responsabila pentru 30% iar America 15%.

Federatia Industriei Elvetiene de Orologerie a mai informat ca, in timp ce valoarea exporturilor de ceasuri a crescut in 2019, in termeni de volum, numarul de ceasuri exportate a scazut cu 13% pana la 20,5 milioane unitati, cel mai redus nivel de dupa 1984, in conditiile in care industria s-a concentrat pe limitarea productiei si tranzitia spre modele cu presuri mai mari.

Potrivit analistilor, ceasurile cu preturi mai mici au probleme in a face fata concurentei venite din partea caselor de moda si a ceasurilor inteligente. Aceasta este o veste proasta pentru grupul elvetian Swatch Group AG, care obtine o mare parte din venituri de pe urma unor marci mai ieftine precum Swatch si Tissot.

In 2020, producatorii elvetieni de ceasuri vor avea dificultati in a gasi alte piete care sa compenseze pentru piata din China, unde consumul ar urma sa scada pe fondul extinderii epidemiei de coronavirus. Autoritatile de la Beijing au limitat calatoriile pentru 40 de milioane de persoane in timpul Anului Nou chinezesc, o perioada de varf pentru cadouri.

Epidemia de coronavirus ar putea duce la o diminuare cu pana la 8% a veniturilor pentru companiile care realizeaza produse de lux in acest an, sustine Piral Dadhania, analist la RBC. Potrivit acestuia, firmele care produc produse de lux genereaza aproximativ 35% din venituri de pe urma consumatorilor chinezi. De asemenea, in 2003, epidemia de SRAS a dus la o scadere de 20% a calatoriilor internationale.

Industria de orologerie reprezinta aproximativ 10% din exporturile totale ale Elvetiei si asigura aproximativ 57.000 de locuri de munca.

#exporturi ceasuri elvetiene, #efecte China ceasuri elvetiene , #Elvetia