Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSMihai Razvan Ungureanu Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

45.000 miliarde de dolari pentru reducerea poluarii

45.000 miliarde de dolari pentru reducerea poluarii
Loading from
Agentia Internationala pentru Energie spune ca emisiile de dioxid de carbon ar putea creste cu 130% pana in 2050. Agentia Internationala pentru Energie (AIE) a declarat ca guvernele din intreaga lume trebuie sa cheltuiasca 45.000 miliarde de dolari pentru a reduce la jumatate emisiile de gaze de sera.


In caz contrar, emisiile de dioxid de
carbon ar putea creste cu 130%, iar cererea pentru petrol va creste cu 70% pana
in anul 2050.



 



Costurile „revolutiei tehnologiei
energetice" sunt echivalente cu 1,1% din PIB-ul mondial anual. Investitia
este necesara in primul rand pentru dezvoltarea noilor tehnologii, cum ar fi
combustibil din celule de hidrogen, scrie „Financial Times".



 



32 de centrale nucleare pe an



 



Raportul de 643 de pagini al AIE, solicitat
in anul 2005 de liderii G8 si prezentat vineri la Tokyo, spune ca reducerea cu
jumatate a emisiilor de carbon necesita comercializarea unor tehnologii care
acum sunt considerate experimentale si mult prea costisitoare date fiind
costurile economice ale poluarii.



 



Drepturile de emisii de carbon se
tranzactioneaza in prezent in Europa cu 30 dolari pe tona, dar, conform
estimarilor AIE, acestea ar putea creste pana la 200 sau chiar 500 de dolari pe
tona.



 



In plus, AIE a afirmat ca statele lumii
trebuie sa construiasca 32 de noi centrale nucleare in fiecare an, ca, de
altfel, si 17.000 de unitati eoliene, pentru ca, pana in anul 2050, emisiile de
gaze de sera sa fie reduse la jumatate, scrie „Wall Street Journal". O
astfel de miscare ar reduce drastic cererea pentru petrol pana la 27% din
cererea existenta in anul 2005.

Sursa: Business24.ro
Articol citit de 1093 ori