De ce nu se termina criza datoriilor in Europa

Vineri, 29 Iulie 2011, ora 09:28
958 citiri
De ce nu se termina criza datoriilor in Europa

Subiectul crizei datoriilor europene a fost inlocuit de cel al discutiilor de la Washington. Insa situatia nu este deloc usoara pe "batranul continent", conform Mediafax. 

 

 

Chiar daca zona euro a fost stabilizata pentru moment, dupa ce Grecia a primit finantare pentru al doilea pachet de bailout, cei de la Time scriu ca liderii politici incearca prin toate metodele sa evite raspandirea crizei in tari vulnerabile, precum Spania sau Italia.

 

Oricine crede ca Europa a trecut cu bine peste criza datoriilor publice se inseala.

Chiar ministrul german de Finante, Wolfgang Schable, spune ca "ar fi o greseala sa credem ca o criza a datoriilor in zona euro poate fi rezolvata printr-un summit se inseala". 

Time a intocmit o lista cu sase motive pentru care criza din zona euro nu este inca la final. In primul rand, criza datoriilor din Grecia este departe de a fi rezolvata.

Pachetul de bailout contine prea multi de "daca", iar autoritatile elene sunt prea optimiste, in opinia analistilor. Si asta pentru ca vor sa stranga nu mai putin de 40 de miliarde de dolari din privatizarea unor companii de stat intr-un timp record.

In al doilea rand, acordul nu a dat niciun fel de speranta statelor cu economii slabe din zona euro.

Costurile de imprumut pentru Spania si Italia au crescut. Mai mult, viitorul statelor de aici depinde de modul in care Irlanda si Portugalia isi vor respecta promisiunile prevazute in pachetul de imprumut cu institutiile externe. Mai mult, riscul de contagiune este tot mai mare, iar Cipru este prima pe lista, dupa ce Moody's a retrogradat ratingul tarii.

Pachetul de bailout acordat Greciei a stabilit un precedent. Mai mult, pentru ca Irlanda si Portugalia se imprumuta la un cost mai mic, beneficiind de dobanzi reduse, tari precum Spania si Italia vor avea dificultati daca apeleaza la pachete de finantare externa.

In al patrulea rand, zona euro nu este destul de puternica pentru a lupta cu o criza majora, ce ar putea sa se intinda si sa afecteze si alte economii.

Mai mult, nici banii disponibili pentru salvarea acestor tari nu mai sunt indeajuns.

Spre exemplu, imprumuturile acordate Greciei, Portugaliei si Irlandei au golit visteria statelor din zona euro. Spre exemplu, analistii spun ca ar fi nevoie de circa 2,9 trilioane de dolari, fata de 430 de miliarde de dolari cati sunt acum disponibili pentru a sustine economiile cu probleme.

Toate dificultatile prin care trec statele din zona euro nu fac decat sa arate faptul ca liderii de aici nu au nicio solutie sigura pentru a rezolva criza datoriilor. Prin sistemul de imprumut actual, statele nu fac decat sa acorde lichiditati in loc sa rezolve probleme structurale.

In al saselea rand, problema nu o reprezinta bancile si capacitatea lor de imprumut. Nicio tara puternica din punct de vedere economic nu o poate ajuta pe alta slaba sa-si revina, iar o solutie generala nu exista.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#criza, #criza europa, #criza sua, #criza italia, #criza spania , #Europa