Germania a deschis Cutia Pandorei: Afacerea greceasca poate diviza Europa

Zona euro a ramas pentru moment intacta, dupa ce pe 13 iulie, oficialii eleni si creditorii europeni ai tarii au ajuns la un acord indelung negociat intre cele doua parti.

Insa propunerea facuta de germani, prin vocea ministrului de Finante Woflgang Schaeuble, de "iesire temporara din zona euro" ramane o capcana care poate zdruncina din temelii fundatiile constructiei europene, considera analistul Shahin Valee intr-un editorial din New York Times.

Poarta deschisa

Ideea lui Schaeuble se arata in masura sa spulbere minima cooperare care exista in domeniul economic intre Franta si Germania, crescand in acelasi timp riscul unor iesiri dezordonate din uniunea monetara europeana.

Pe scurt, varianta propusa Greciei in urma cu doua saptamani, poate la fel de bine sa se aplice Frantei sau chiar Germaniei in viitorul nu foarte indepartat.

Tensiunile dintre Berlin si Paris nu sunt un element nou in peisajul european.

Nemtii au privit mereu moneda unica ca pe un mecanism de schimb valutar construit in jurul marcii germane, in timp ce Franta a intuit vag posibilitatea reluarii modelului economic Keynesian la nivel intenational prin intermediul unei valute noi.

Aceste diferente fundamentale au fost bine camuflate inainte de lansarea monedei euro deoarece atat Helmuth Kohl, cat si Francois Mitterand au cazut de comun acord ca noua moneda trebuie sa raspunda in primul rand telului de integrare politica a statelor membre.

Din 2010 si pana anul acesta, in functie de contextul politico-economic, ambele valente ale monedei euro au fost mai mult sau mai putin folosite de liderii europeni.

In ultima ruda de negocieri derulata cu Grecia, moneda euro nu a parut sa mai serveasca niciunuia din aceste teluri, iar odata cu prabusirea acestor idei pare sa se fi distrus si liantul care i-a facut pe germani si francezi sa conlucreze la ridicarea monedei unice.

Institutiile UE, conduse de adepti ai politicii impuse de Germania, au considerat mult mai utila batalia cu un guvern de extrema stanga, condus in mod amatoricesc de liderii Syriza, decat pastrarea celor 60 de ani de consens politic in Europa.

Dictatura neoliberala

Pentru partidele de stanga din Europa, deznodamantul in cazul Greciei, tara careia i-au fost o serie de ajustari fiscale cu efecte regresiv sociale, arata ca UE reprezinta in acest moment o sperietoare gata sa impuna un anumit tip de politica neoliberala sau conservatoare cu orice pret.

In practica, Europa a pus in sarcina Greciei o serie de sanctiuni, cu efecte mult mai devastatatoare decat cele dictate impotriva Rusiei, pentru a forta fie demisia guvernului fie capitularea in negocieri. In cele din urma, premierul Tsipras a capitulat.

Prin actiunile sale, Germania a facut o adevarata o adevarata demonstratie politica referitoare la guvernarea in cadrul zonei euro.

Astfel si-a demonstrat teoria conform careia federalismul de exceptie, reprezentat de anihilarea suveranitatii unui stat membru si a democratiei nationale, poate fi impus ori de cate ori se inregistreaza o deviere de la liniile directoare care guverneaza uniunea monetara.

In esenta, Germania a reusit sa demonstreze ca unele democratii sunt "mai egale" decat altele. In acest caz, acordul a eliminat negocierile politice din functionarea uniunii monetare, o idee de care s-au agatat indelung francezii.

Inclusiv ideile nobile care au stat la baza semnarii Tratatului de la Maastricht, actul care a pus bazele actualei Uniuni Europene, au fost spulberate de interventia nemtilor.

Germania a parut mai degraba capabila sa recurga la amputarea uniunii monetare, decat la efectuarea unor concesii in fata altui stat membru.

Alarmant este faptul ca Germania pare sa fi transmis deja semnalul ca va inainta de una singura in proiectul euro, recurgand la luarea deciziilor in cele mai complexe subiecte politice.

Pentru nemti, moneda euro reprezinta doar un regim de curs de schimb fix, in caz contrar ea neavand niciun alt rost, chiar daca astfel submineaza ideea proiectului de integrare politica pe continent pe care ar fi trebuit sa o serveasca dintotdeauna.

Euro, zona sub control teuton

In cele din urma, pozitia dura a Germaniei a demonstrat ca moneda euro pe care o concepe Berlinul difera radical de cea pe care elita politica a Frantei o poate promova in fata electoratului propriu.

In curand, alegerea se va rezuma la posibilitatea ca Germania sa construiasca viitorul monedei unice intr-un nou parteneriat cu Franta ori ca ca uniunea monetara sa se destrame.

Fara indoiala, Germania va fi in stare sa isi stranga in jurul ei aliatii din nordul Europei: Olanda, Finlanda si tarile Baltice, dar trebuie sa inteleaga ca nu va construi o uniune monetara stabila politic si viabila din punct de vedere economic in acest fel.

Pe termen lung, Franta, Italia si Spania vor abandona un astfel de proiect si nu din pricina neputintei economice, ci din lipsa de interes.

Cumulat, cele trei tari din sudul Europei au un PIB si o populatie duble fata de cele din Germania, asa ca o confruntare pare inevitabila.

Problema cea mai dureroasa nu o reprezinta initiativa Germaniei de a acapara proiectul euro si de a-l continua in stil propriu, ci decaderea Frantei.

Criza din zona euro a fost generata de perceptia oarecum romantica si naiva a Frantei asupra acestui proiect, si s-a agravat in momentul in care Parisul a parut sa absenteze politic de pe scena europeana si este intretinuta de starea de slabiciune a economiei franceze, observata inca din 2011.

In tot acest timp, Berlinul a incropit o poveste menita sa ascunda adevarul dezamagitor din spatele ideei ca respectarea regulilor stricte va genera un val de prosperitate, stabilitate si fericire de-a lungul intregii Europe.

Este un scenariu care este folosit din plin de intreg spectrul politic german si care da bine la alegatorii din aceasta tara.

In schimb, Franta pare sa nu fi depasit regretul dupa suveranitatea pierduta, ratand sansele de a-si impune propriul scenariu post-Maastricht intr-o uniune monetara prospera, cu un buget federal propriu, guvernata un Executiv European real si girata de Parlamentul European.

Mariaj nefericit

Un progres nu se intrevede, chiar daca presedintele Hollande a facut cateva incercari de a clarifica aceste chestiuni.

Elita politica din Franta inca nu poate arata propriului electorat beneficiile aderarii la moneda euro, iar exemplul Greciei ar putea fi si mai tulburator.

Francezii par incapabili chiar sa formeze o serie de aliante cu guverne care impartasesc aceeasi viziune, precum cele din Italia si Spania, iar in aceste conditii mariajul nefericit dintre Paris si Berlin se poate prelungi cu cativa ani buni.

Tensiunile dintre cele doua capitale vor favoriza accederea la putere a unor partide anti-europene in mai multe zone ale continentului, in conditiile in care nici liderii partidelor traditionale nu vor gasi argumente pentru a sustine proiectul uniunii monetare.

Acordul cu Grecia, semnat pe 13 iulie, pare mai degraba unul care va duce inevitabil la divizarea zonei euro.

Intrebarea ramane daca Germania va alege sa se separe alaturi de grupul tarilor aliate din nord, sau daca procesul va fi unul de durata, lasat la decizia mereu intarziata a guvernelor din flancul de sud al Europei.