Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Heathrow, cel mai mare aeroport din Europa, ar putea fi inchis. Ce s-ar construi in loc

Heathrow, cel mai mare aeroport din Europa, ar putea fi inchis. Ce s-ar construi in loc


Primarul Londrei, Boris Johnson, va prezenta unei comisii guvernamentale o serie de propuneri privind inchiderea sau redimensionarea aeroportului Heathrow, cel mai mare din Europa, urmand ca in loc sa fie construite 100.000 de locuinte, iar traficul sa fie mutat intr-un hub in estul capitalei.

Viitorul Heathrow intra intr-o saptamana critica, in joc fiind soarta acestuia - extinderea sau chiar inchiderea aeroportului, scrie cotidianul britanic The Guardian.

Johnson va prezenta in aceasta saptamana Comisiei pentru Aeroporturi planurile pentru transformarea Heathrow intr-o zona rezidentiala, in timp ce conducerea aeroportului propune construirea unei noi piste.

Primarul vrea dezvoltarea unui hub aerian cu patru piste in estul Londrei, in detrimentul Heathrow. Pentru noul aeroport, primarul propune trei posibile locatii, doua in estuarul Tamisei, precum si extinderea actualului aeroport Stansted.

In acelasi timp, Johnson cere inchiderea sau reducerea dimensiunilor Heathrow, intrucat terenul poate fi folosit pentru a construi un nou cartier. Conducerea Heathrow si mai multi consilieri locali au afirmat ca un nou hub aerian in estul Londrei ar lasa aeroportul fara trafic si ar cauza pierderea unui numar mare de locuri de munca in zona.

Guvernul ar putea cumpara Heathrow pentru circa 15 miliarde de lire sterline (22 de miliarde de dolari) si ar putea folosi terenul de 1.220 de hectare pentru a construi 100.000 de locuinte pentru pana la 250.000 de oameni, creand astfel un nou cartier care ar mai reduce presiunea pe piata imobiliara, a declarat, luni, Johnson, potrivit Bloomberg.

Aproximativ 114.000 de oameni ar putea fi concediati in cazul in care Heathrow ar fi inchis

Legaturile de transport foarte bune fac locatia ideala pentru constructia de locuinte si sedii de companii, arata planurile primarului, scrie The Guardian.

"Pare de necrezut ca un primar al Londrei propune achizitia fortata si apoi inchiderea Heathrow. Propunerea primarului ar lasa 114.000 de oameni in fata concedierii, ar creste costurile pentru contribuabili si ar dura mai mult sa fie implementata decat continuarea pe baza solida deja existenta la Heathrow", a declarat un purtator de cuvant al Heathrow.

Conducerea aeroportului isi va prezenta miercuri cazul in fata comisiei numite de guvern, prezentand mai multe noi optiuni pentru o a treia pista, dupa ce un plan pentru extindere a fost respins in 2010.

De asemenea, sefii Heathrow vor afirma ca o a patra pista nu va fi necesara timp de mai multe decenii, combatand astfel unul dintre argumentele primariei.

Planurile de extindere a traficului aerian al Londrei sunt sustinute si de companii importante din Marea Britanie, care afirma ca dezvoltarea afacerilor pe marile piete emergente necesita legaturi directe intre capitala britanica si aceste tari.

Primarul si conducerea Heathrow sunt de acord asupra faptului ca Londra are nevoie de un hub aerian puternic in zona de sud-est a orasului. Viziunea acestora este, insa, contestata de alte aeroporturi din Londra si apropiere.

Astfel, aeroportul Gatwick va depune propriile planuri pentru o a doua pista, sustinand o "abordare de tip constelatie" a capacitatii aeriene in jurul Londrei. Heathrow, Gatwick si o versiune extinsa a Stansted ar concura de la egal la egal.

Aeroportul Birmingham considera ca Marea Britanie isi poate asigura capacitatea aeriana necesara prin mai multe aeroporturi conectate la o retea de cale ferata de mare viteza.

Manchester Airports Group, care a cumparat Stansted anul trecut, nu s-a pronuntat daca sustine planurile de extindere a aeroportului.

Comisia guvernamentala va anunta pana la sfarsitul anului o lista scurta cu noi optiuni pentru piste aeriene, urmand ca studiile detaliate sa fie efectuate in 2014. Comisia va face recomandari dupa alegerile generale din 2015.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1432 ori