Lipsa de vointa politica, un real pericol in Europa afectata de criza

Luni, 09 Martie 2009, ora 09:36
1450 citiri
Lipsa de vointa politica, un real pericol in Europa afectata de criza

Lipsa de vointa politica si de coeziune la nivel inalt reprezinta un real pericol pentru tarile europene afectate de criza.

Bancile din Europa de Est se prabusesc iar datoriile vor fi suportate de cele din tarile dezvoltate ca Franta si Germania, potrivit unui editorial din The New York Times.

Potrivit analistului financiar Liaquat Ahamed, problemele in Europa de Est au inceput, ca si in SUA, de la criza de pe piata creditelor.

Recent, tari ca Bulgaria sau Lituania au imprumutat anual sume echivalente cu aproape 20 la suta din produsul intern brut, relateaza The New York Times.

Pana in 2008, 13 tari ce faceau parte din Uniunea Sovietica au acumulat datorii colective enorme, de peste o mie de miliarde de dolari. Cand bancile au intrat in incapacitate de plata la sfarsitul anului, majoritatea datoriilor au ajuns sa fie problema bancilor din Europa Occidentala.

Se pare ca cei mai mari debitori au fost bancile austriece si italiene, aceste tari fiind acum in incapacitate de a-si redresa sistemul bancar, aflat in cadere libera.

Ahamed arata ca problema creditelor in Europa de Est este una care trece de domeniul economic.

Muncitorii, aflati in situatii extreme din cauza datoriilor si din cauza slabirii monedelor nationale, au iesit in strada. Cum in tarile respective democratia nu are traditie, exista pericolul nationalismului de centru-dreapta.

La fel cum Federal Reserve a scos dintr-o situatie grea o mare parte din sistemul bancar privat, Fondul Monetar International ofera acum fonduri pentru tari din Europa de Est.

Insa in conditiile in care intreaga economie globala este afectata de criza, nu se stie cum aceste tari vor reusi sa plateasca datoriile. Acestea vor trebui, in cele din urma, sa fie sterse sau preluate de catre tari dezvoltate din Europa, precum Franta sau Germania.

Daca raspunsul guvernului SUA la criza financiara a fost criticat ca fiind prea incet si inadecvat, aici a existat cel putin coeziune si un sistem care sa preia greselile celor care nu au putut rambursa creditele.

A existat vointa politica, ceva ce va fi necesar si in tarile europene pentru a putea traversa perioada de criza. Nu se stie inca daca liderii politici europeni vor reusi sa se mobilizeze in acest sens.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#pericol, # criza, # tari dezvoltate, # datorii, # credite, # banci , #Europa