Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Romania are in continuare cei mai multi proprietari de case din Uniunea Europeana

Romania are in continuare cei mai multi proprietari de case din Uniunea Europeana


Aproximativ 96% dintre romani erau in 2016 proprietarii caselor in care locuiau, acesta fiind cel mai mare procent de proprietari de case din randul statelor membre ale Uniunii Europene, in timp ce in Germania putin peste jumatate (52%) dintre cetateni detineau propria lor locuinta, arata datele publicate marti de Eurostat.

La nivelul UE, procentul cetatenilor care detin propria locuinta s-a mentinut stabil, la aproximativ 70%, in perioada 2010-2016.

In randul statelor membre, cel mai ridicat procent al cetatenilor care detineau in 2016 propria locuinta se observa in Romania (96%), Croatia si Lituania (ambele cu 90%), la polul opus fiind Germania (52%), Austria (55%), Danemarca (62%) si Marea Britanie (63%).

De asemenea, peste 11% dintre cetatenii UE declara ca sunt impovarati de costurile cu locuinta. In 2016, cu aceasta problema se confruntau in primul rand cetatenii din Grecia (41%), urmati de cei din Bulgaria (21%), Germania (16%), Danemarca (15%) si Romania (14,4%).

Cel mai redus nivel era in Malta (1%), Cipru (3%) si Finlanda (4%).

Preturile caselor si apartamentelor, inclusiv achizitiile de locuinte noi si existente, au inregistrat in UE rate de crestere de aproximativ 8% in 2006 si 2007, dupa un declin de 4% in 2009, ca rezultat al crizei financiare.

Preturile au inceput din nou sa creasca in 2014.

Per ansamblu, in perioada 2010-2017, preturile locuintelor au crescut cu 11% in UE si cu 6% in zona euro.

In aceasta perioada, cel mai semnificativ avans s-a inregistrat in Suedia (56%), Austria (49%), Letonia (47%) si Luxemburg (4 %), iar cel mai important declin in Spania (minus 17%), Italia (minus 15%) si Cipru (minus 9%).

In Romania, preturile locuintelor au crescut cu 6,1% in 2017, dupa ce in 2010 inregistrasera un declin de 7,5%.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 2264 ori