Rusii se plang la ONU: Securitatea in Europa s-a deteriorat in ultimul an

Marti, 18 August 2015, ora 11:46
3177 citiri
Rusii se plang la ONU: Securitatea in Europa s-a deteriorat in ultimul an
Foto: Wikimedia

Moscova a informat ONU de deschiderea sa pentru rediscutarea tratatului privind controlul armelor conventionale in Europa. Intr-o scrisoare din aprilie, Kremlinul a anuntat Consiliul de Securitate ca se impune un nou regim in acest sens.

Noul regim de control ar trebui sa ia in calcul situatia actuala si sa raspunda ingrijorarii manifestate de Rusia si de alte state europene, au precizat oficialii rusi in scrisoarea adresata secretarului general ONU, Ban Ki-moon, anunta agentia TASS.

"Tratatul Fortelor Armate Conventionale din Europa (FACE) si-a pierdut relevanta si valoarea si a incetat de mult sa fie piatra de temelie a securitatii pe continent, fiind depasit in acest moment", se arata in scrisoarea inaintata de rusi.

Pozitia Moscovei este inclusa intr-un raport al sefului ONU, publicat luni 17 august, prin care se solicita un nou control asupra armelor conventionale la nivel regional si subregional.

In luna martie a acestui an, Rusia a decis sa se retraga din cadrul tratatului FACE.

O luna mai tarziu, Kremlinul anunta, prin intermediul scrisorii trimise secretarului general al ONU, ca: "problema controlului armelor conventionale in Europa ramane relevanta, prin prisma deteriorarii securitatii pe continent in ultimele 12 luni".

De celalta parte, Ucraina s-a declarat un participant pe termen lung al acestor tratate, dar sustine ca nu poate indeplini o parte din prevederile tratatului FACE din motive de securitate nationala si invinovateste Rusia de aparitia acestor stari de urgenta.

Tratatul FACE fost semnat in 1990 intre statele NATO si cele ale Pactului de la Varsovia, intrand in vigoare dupa doi ani.

In decembrie 2007, Rusia a anuntat un moratoriu unilateral al Tratatului ca urmare a expansiunii NATO catre estul Europei si a proiectului de amplasare a scutului anti-racheta pe teritoriul Romaniei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Tratat FACE, #regim arme conventionale Europa, #securitate Europa , #Europa