Cum va combate Franta furtul de identitate

Miercuri, 07 Martie 2012, ora 09:55
1449 citiri
Cum va combate Franta furtul de identitate

Parlamentul francez a adoptat marti o lege controversata menita sa lupte impotriva uzurparii identitatii, instaurand un fisier cu datele biometrice ale tuturor francezilor.

Noua lege, impotriva careia socialistii vor sesiza Consiliul Constitutional, implementeaza o carte de identitate biometrica, care va fi atasata unui fisier centralizat, pentru a lupta impotriva fenomenului uzurparii identitatii, care a afectat 15.000 de persoane in 2009, conform deputatului de dreapta Eric Ciotti.

Noua carte de identitate va avea doua cipuri electronice.

Primul va contine toate datele biometrice ale unui individ (stare civila, adresa, statura, culoarea ochilor, amprente digitale etc).

Cel de-al doilea, facultativ, va servi drept semnatura electronica pe Internet pentru schimburi comerciale si administrative.

Propunerea a facut obiectul unui conflict intre Senat si majoritatea de dreapta din Adunarea Nationala, privind natura legaturii care trebuie sa existe intre datele biometrice inscrise in noua carte de identitate si cele centralizate in fisierul general al tuturor francezilor.

Adunarea Nationala, sustinuta de Guvern, a aparat o "legatura puternica", pe care in final a adoptat-o.

Senatul, care a avertizat asupra riscurilor pentru libertati in cazul unui fisier generalizat, sustinea o "legatura slaba".

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Franta furt identitate, #carte identitate biometrica furt identitate, #buletin biometric Franta , #Franta