Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Productiile de la Hollywood se muta in Franta, atrase de creditul fiscal de 20%

Productiile de la Hollywood se muta in Franta, atrase de creditul fiscal de 20%

Din ce in ce mai multe filme, printre care productii regizate de Woody Allen si Christopher Nolan, vor fi filmate in Franta, unde producatorii sunt atrasi de creditul fiscal de 20% oferit de autoritatile franceze, potrivit Newsin.

In cateva zile, Leonardo di Caprio si Marion Cotillard vor incepe, la Paris, filmarile la "Inception", un film SF regizat de Christopher Nolan.

Din motive de securitate, locurile de filmare sunt pastrate secrete. Doua alte filme straine, "Nodame Cantabile" (Japonia) si "Toto l'Amore del mondo" (Italia) vor fi filmate, in curand, in capitala Frantei. Aceste filmari sunt primele efecte concrete ale creditului fiscal de 20% oferit strainilor care vin sa filmeze in Franta.

Masura, aprobata pe 2 iulie, va primi in curand si semnatura ministrului francez al Culturii, Frederic Mitterand.

Creditul fiscal reprezinta o diminuare a impozitului pe venit sau a impozitului pe profit cu suma impozitului achitat in strainatate.

Decretul francez referitor la creditul fiscal este retroactiv si, in consecinta, va fi aplicat si filmelor care au fost deja filmate in Franta, printre acestea numarandu-se "Five Killers", cu Ashton Kutcher, animatia "Despicable Me" si "Merlin", produs de BBC.

Studiourile de la Hollywood, care compara legislatia si preturile din fiecare tara in cautarea celei mai bune oferte, au pus deja ochii pe Franta.

"Ne-au intrebat ce tari ar putea fi simulate, reproduse, la noi, din punct de vedere al decorurilor si peisajului. S-a intors lumea cu susul in jos", a declarat Franck Priot, delegat general al Film France - compania ce aproba realizarea filmelor straine in Franta.

In afara celui mai nou film al lui Woody Allen, programat pentru filmari la Paris in vara anului viitor, capitala Frantei mai asteapta comedia "Wild Hogs 2", care va marca intoarcerea lui John Travolta pe platouri.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1276 ori