Cea mai mare retea de benzinarii din Germania, la vanzare pentru 2 mld. euro

Duminica, 01 August 2010, ora 19:18
1679 citiri
Cea mai mare retea de benzinarii din Germania, la vanzare pentru 2 mld. euro

Grupul British Petroleum (BP) vrea sa vanda reteaua de benzinarii Aral, cea mai mare din Germania, pentru aproximativ doua miliarde de euro, potrivit revistei germane Wirtschaftswoche, citata de Reuters. 

Compania franceza Total, rusii de la Rosneft si operatorul olandez de benzinarii Avia se numara printre posibilii cumparatori, au afirmat pentru Wirtschaftswoche surse bancare apropiate situatiei.

BP a prezentat la inceputul saptamanii planuri de a vinde in urmatoarele 18 luni active de 30 de miliarde de dolari, mai ales din domeniul extractiei de titei si gaze naturale, pentru a acoperi costurile poluarii cu petrol din Golful Mexic, cea mai mare din istoria SUA.

Grupul britanic si Rosneft au refuzat sa comenteze, iar o sursa din industria petroliera a afirmat ca vanzarea Aral este putin probabila, intrucat reteaua de benzinarii este integrata in sistemul de rafinare al BP, iar programul de vanzare de active se concentreaza asupra productiei.

Aral este liderul pietei carburantilor din Germania, unde opereaza 2.400 de statii. BP a cumparat lantul de benzinarii in 2002 printr-o tranzactie mai ampla cu E.ON. 

#benzinarii, #germania, #british petroleum , #Germania