CEBS cere unor banci germane detalii cu privire la detinerile suverane

Luni, 26 Iulie 2010, ora 15:43
1197 citiri
CEBS cere unor banci germane detalii cu privire la detinerile suverane

Comitetul European pentru Supravegherea Sectorului Bancar (CEBS), institutia care a organizat testele de stres asupra celor 91 de banci europene, a cerut detalii unor banci germane, printre care si Deutsche Bank, cu privire detinerile de titluri suverane ale acestora, informeaza Financial Times, precizeaza NewsIn.

Respectivele banci nu au transmis detaliile legate de expunerea lor la datoriile suverane ale statelor aflate in dificultate, conform declaratiilor secretarului general al institutiei de reglementare, Arnoud Vossen.

Cele sase banci germane ar fi trebuit sa publice expunerea acestora la datoriile suverane odata cu rezultatele testelor de stres, vineri, 23 iulie, conform declaratiilor facute de Vossen.

Deutsche Bank, Postbank, Hypo Real Estate- singura banca germana care a picat testele de stres, DZ Bank, WGZ Bank si Landesbank Berlin nu au publicat respectivele informatii despre activele detinute sub forma de obligatiuni si titluri de stat si despre repartizarea acestora.

Toate celelalte banci europene, mai putin ATEbank din Grecia, care a picat si ea testul, s-au conformat in publicarea datelor.

"Am cazut de acord impreuna cu toate organismele de supraveghere si cu bancile implicate asupra publicarii individuale a expunerii la riscurile suverane", a declarat Vossen.

Secretarul general CEBS a precizat ca a cerut autoritatilor financiare din Germania, BaFin si Bundesbank, detalii suplimentare cu privire la refuzul institutiilor respective.

Oficialii germani din cadrul BaFin si Bundesbank au declarat, insa, ca legea locala nu obliga institutiile sa publice astfel de detalii.

"Noi am cazut de acord ca aceste date sa fie facute publice. Aceasta este una dintre problemele aflate pe ordinea de zi. Trebuie sa discutam aceasta problema", a declarat Vossen, in raspuns la reactia autoritatilor germane.

Comisia Europeana a anuntat in cursul zilei de duminica ca "a incurajat bancile care nu au publicat situatia activelor sa o faca".

Postbank, una dintre bancile care au trecut testele de stres efectuate de CEBS, a anuntat luni ca nu a mai recurs la publicarea datelor deoarece acestea fusesera deja facute publice la finele lunii martie.

Conform declaratiilor facute de reprezentantii Postbank, expunerea bancii la datoriile de stat ale Portugaliei reprezentau 50 de milioane de euro pe 20 iulie.

Expunerea sa la riscul suveran italian atingea pe 20 iulie 4,6 miliarde de euro, in timp ce activele sub forma de titluri de stat irlandeze insumau 300 de milioane de euro, cele elene atingeau 1,3 miliarde, iar titlurile spaniole insumau 1,2 miliarde de euro.

Reprezentantii Deutsche Bank au refuzat sa-si motiveze lipsa de transparenta, dar ar putea dezvalui mai multe marti, odata cu publicarea rezultatelor de pe al doilea trimestru. 

#banci, #datorii, #expunere, #germane, #stres, #suverane, #teste , #Germania