Cum a evitat Germania recesiunea, la milimetru

Vineri, 22 Februarie 2019, ora 14:47
3134 citiri
Cum a evitat Germania recesiunea, la milimetru
Foto: CC0 Creative Commons

Cheltuielile publice mai ridicate au ajutat economia germana sa evite recesiunea in trimestrul patru din 2018, deoarece exporturile nu au mai reusit sa fie un motor de crestere a PIB-ului.

Economia germana a inregistrat o crestere zero in ultimele trei luni din 2018, dupa declinul de 0,2% inregistrat in trimestrul trei din 2018, arata datele publicate vineri de Oficiul federal de Statistica din Germania (Destatis), transmit AFP, Reuters si DPA.

Performanta inregistrata de cea mai mare economie europeana in perioada octombrie-decembrie 2018 este inferioara estimarilor analistilor dar permite Germaniei sa evite o recesiune tehnica, definita prin doua trimestre consecutive de scadere a Produsului Intern Brut.

In trimestrul patru din 2018, cheltuielile publice au urcat cu 1,6%, contribuind cu 0,3 puncte procentuale la avansul PIB-ului. Exporturile si importurile au crescut fiecare cu doar 0,7%, astfel incat comertul nu a avut o contributie la cresterea PIB-ului.

Consumul privat, considerat unul din un motoarele de crestere a crestere a economiei, a avut o evolutie dezamagitoare, ibnregistrand un avans de doar 0,2%, iar contributia sa la avansul PIB-ului a fost de un 0,1 punct procentuale.

Economistul sef al VP Bank, Thomas Gitzel, considera ca reglementarile mai stricte privind emisiile au dus la scaderea vanzarilor de automobile, afectand atat exportul cat si consumul intern.

Pe ansamblul anului trecut, economia germana a inregistrat o crestere de 1,4%, mai redusa decat expansiunea de 2,2% din 2016 si din 2017. Pentru acest an Guvernul german estimeaza un avans al PIB-ului de 1%.

#recesiune Germania , #Germania