Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Economia germana a evitat, la limita, intrarea in recesiune

Economia germana a evitat, la limita, intrarea in recesiune


Economia germana a stagnat (crestere de 0,0%) in ultimul trimestru al anului trecut, dupa o contractie a PIB de 0,2% in trimestrul al treilea, a anuntat joi Oficiul federal de statistica (Destatis).

Performanta inregistrata de cea mai mare economie europeana in perioada octombrie-decembrie 2018 este inferioara estimarilor analistilor dar permite Germaniei sa evite o recesiune tehnica, definita prin doua trimestre consecutive de scadere a Produsului Intern Brut, transmite AFP.

"Economia Germaniei a evitat o recesiune tehnica cu cea mai mica marja posibila", a apreciat Carsten Brzeski, economist la banca ING, adaugand insa ca multe fundamente economie solide raman solide. De exemplu, o rata scazuta a somajului de 3,3% ajuta la sustinerea cererii interne.

Pe ansamblul anului trecut, economia germana a inregistrat o crestere de 1,4%, in acest caz Destatis revizuind usor o estimare preliminara publicata in ianuarie, care vorbea de un avan de 1,5% in 2018 dupa o crestere de 2,2% in 2017.

Conform celor mai recente cifre, economia germana a inregistrat in 2018 cel mai slab ritm de crestere din ultimii cinci ani. In plus, prognozele oficiale mizeaza pe o noua incetinire a ritmului de crestere la 1% in acest an precum si pe un deficit bugetar de aproximativ 25 miliarde euro pana in 2023.

Germania este unul din cei mai mari exportatori mondiali iar starea de sanatate a economiei sale este un indicator al evolutiei economiei mondiale.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1537 ori
Citeste mai multe despregermania recesiune economie germania