Exporturile din Germania au scazut pentru a treia luna consecutiv

Luni, 09 Februarie 2009, ora 13:00
1140 citiri
Exporturile din Germania au scazut pentru a treia luna consecutiv

Exporturile din Germania au scazut puternic in decembrie, dupa un declin record in luna anterioara, marcand, cel mai probabil, cea mai slaba performanta trimestriala din istoria recenta a tarii, tendinta ce va urma si in 2009, anunta Reuters.

Datele preliminare ale Oficiului Federal pentru Statistica (OFS), relevate astazi, arata ca excedentul comercial al Germania s-a temperat sub asteptari, la 10,7 miliarde euro (12,7 miliarde dolari) in decembrie, in contextul in care exporturile, desi slabe, nu au scazut atat de puternic cat estimasera analistii.

Drept rezultat, economistii au calculat ca Germania a ramas, cel mai probabil, cel mai mare exportator mondial de bunuri in 2008, pentru al saselea an consecutiv, dar poate totusi pentru ultima data.

"Sectorul german al exporurilor a fost afectat sever de criza financiara", a declarat un analist, adaugand ca totusi, situatia nu este atat de sumbra.

"Exista o speranta slaba. Companiile nationale sunt mai putin pesimiste decat economistii si asteapta o scadere minora a exporturilor din anul acesta", a mai spus acesta.

Germania a fost cel mare exportator de bunuri incepand cu 2003, iar presedintele Organizatiei Mondiale a Comertului, Pascal Lamy, a declarat despre comertul mondial ca se afla "intr-o stare destul de precara".

Unele date au aratat ca exporturile din Germania au scazut cu 3,7% la o rata ajustata lunar, in timp ce importurile au scazut cu 4,1%.

Astfel, surplusul ajustat sezonier a urcat peste prognoza analistilor chestionati de Reuters, de 9,9 miliarde euro. In noiembrie, surplusul a ajuns la 10,9 miliarde euro. Un factor principal de influenta a fost scaderea masiva a cererii pentru produse din industria prelucrarii.

Guvernul a estimat ca economia Germaniei se va comprima cu aproximativ 2,25% anul acesta, marcand cea mai slaba performanta de la Al Doilea Razboi Mondial. Germania se afla deja in recesiune, iar analistii estimeaza o incetinire si mai puternica a cresterii economice.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#comercial, #criza, #exporturi, #financiara, #germania, #importuri, #miliarde , #Germania