Exporturile germane ar putea reveni la nivelul anterior crizei abia in 2013

Joi, 11 Martie 2010, ora 17:57
1284 citiri
Exporturile germane ar putea reveni la nivelul anterior crizei abia in 2013

Exportatorii germani estimeaza o crestere puternica a afacerilor in acest an, insa sustin ca exporturile vor reveni la nivelul anterior crizei abia in 2013, a declarat presedintele federatiei exportatorilor germani BGA, Anton Borner, citat de AFP, preluat de NewsIn.

"Efectele crizei ne vor urmari pentru mult timp", a declarat Borner.

BGA estimeaza ca exporturile germane vor creste cu 9% in acest an, la aproape 876 miliarde euro, in timp ce importurile ar putea avansa cu 7%, la 714 miliarde euro, ceea ce va permite Germaniei sa inregistreze excedent comercial.

Germania a fost pentru multi ani cel mai mare exportator din lume, insa in 2009, an numit de Borner "cel mai negru din istorie pentru comertul exterior", Germania a fost depasita de China.

Pentru relansarea economiei, Germania mizeaza pe revenirea cererii mondiale pentru exporturile sale.

Avand in vedere ca, la nivel mondial, sunt necesare investitii majore in tehnologii verzi si in protectia mediului, Germania va fi avantajata de aceasta situatie, fiind bine pozitionata pe aceste domenii, a explicat Borner.

Insa, "fara redresarea pietelor europene, economia Germaniei nu va putea reveni la o crestere sustinuta", a spus Borner, in contextul in care Marea Britanie, Italia si Spania, tari grav afectate de criza, sunt parteneri comerciali importanti ai Germaniei.

 

#excedent comercial, # exporturi, # germania, # revenire , #Germania