Germania, pe punctul de a introduce salariul minim

Vineri, 01 Martie 2013, ora 17:43
1978 citiri
Germania, pe punctul de a introduce salariul minim

Camera superioara a Parlamentului german, Bundesratul, a aprobat vineri introducerea unui salariu minim general in Germania, cu plata a 8,5 euro pe ora de lucru, desi propunerea ar putea fi respinsa in Bundestag, camera inferioara a Parlamentului.

Initiativa a avut sprijinul landurilor controlate de social-democrati, verzi si stanga, toti in opozitie la nivel national, care inca detin o majoritate suficienta in camera superioara germana.

Propunerii i s-a alaturat si landul Saarland, care este guvernat de Uniunea Crestin-Democrata, a cancelarului Angela Merkel, in coalitie cu Partidul Social-Democrat.

Totusi, partidele Uniunii (crestin-democratii si crestin-socialii) si Partidul Liber-Democrat (FDP), care formeaza coalitia guvernamentala la Berlin, anuntasera ca initiativa privind introducerea salariului minim va fi respinsa de Bundestag, asupra caruia detin controlul.

In Germania nu exista un salariu minim general stabilit si se lasa la latitudinea patronatului si a sindicatelor, in diversele sectoare de munca, stabilirea prin acord a remuneratiilor angajatilor.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#salariu minim Germania, #politici salarizare Germania , #Germania