Economistii germani ii cer lui Merkel sa renunte la politica bugetara "fara noi imprumuturi"

Miercuri, 02 Octombrie 2019, ora 15:50
10737 citiri
Economistii germani ii cer lui Merkel sa renunte la politica bugetara "fara noi imprumuturi"
Foto: Pixabay

Principalele institute de cercetare economica din Germania au cerut miercuri autoritatilor de la Berlin sa renunte la politica bugetara "black zero" - prin care nu se fac noi imprumuturi - daca perspectiva economica pentru cea mai mare economie europeana se va deteriora suplimentar, transmite Reuters.

Conform bugetului pe 2019, pentru al saselea an consecutiv, Guvernul de la Berlin nu intentioneaza sa recurga la imprumuturi, o strategie cunoscuta in Germania sub numele de "schwarze Null" ("black zero" / "fara noi imprumuturi").

Aceasta politica a fost criticata in trecut deoarece masurile de austeritate au fost implementate in detrimentul investitiilor in educatie, in constructia de locuinte si in infrastructura publica.

"Per ansamblu, in prezent nu sunt motive pentru noi decizii fiscale", apreciaza institutele in raportul lor comun, adaugand ca Executivul ar trebui sa foloseasca spatiul fiscal daca scaderea activitatii economice devine mai accentuata.

Intr-un astfel de scenariu, spatiul fiscal de care dispune Guvernul nu ar trebui restrictionat din cauza obiectivului de a mentine un buget echilibrat, sustin institutele.

Conform reglementarilor germane, Guvernul federal poate recurge la imprumuturi de pana la 0,35% din PIB.

Miercuri, principalele institute de cercetare economica din Germania si-au inrautatit estimarile privind evolutia PIB-ului tarii in 2019 si in 2020 pe fondul cererii globale mai slabe si al sporirii incertitudinilor din cauza disputelor comerciale. Ele au apreciat ca: "O criza economica, cu o sub-utilizare pronuntata a economiei germane nu se intrevede, desi riscurile negative sunt in prezent ridicate".

Cele cinci institute economice, Ifo (Munchen), DIW (Berlin), IfW, IWH (Halle) si RWI (Essen) estimeaza ca in acest an PIB-ul Germaniei va inregistra o crestere de 0,5%, urmata de un avans de 1,1% in 2020. Comparativ, in luna aprilie a acestui an aceleasi institute mizau pe o crestere de 0,8% in 2019 si un avans de 1,8% in 2020.

Pentru 2021, institutele previzioneaza o expansiune a economiei de 1,4%.

In aprilie, Guvernul de la Berlin estima un avans al PIB-ului Germaniei de 0,5% in acest an si de 1,5% anul viitor.

Potrivit Eurostat, Germania a fost principalul partener comercial al Romaniei, in 2017, in conditiile in care 20% din exporturile si importurile de bunuri ale Romaniei au avut ca destinatie sau au venit din prima economie europeana.

La nivelul UE, Germania a fost principala destinatie a bunurilor exportate de 17 state membre si una din primele trei destinatii pentru 22 de state membre.

#politica bugetara Germania, #imprumuturi Germania , #Germania