Banca germana Hypo Real Estate Holding AG, care a primit deja un ajutor financiar de 50 miliarde euro din partea guvernului geman, a solicitat bancii centrale, Deutsche Bundesbank, o finantare de 15 miliarde euro pentru a creste gradul de lichiditate pe termen scurt, relateaza Bloomberg. Banca a inaintat o cerere Fondului de Stabilizare a Pietelor Financiare, conform unui comunicat, iar o decizie este asteptata "in scurt timp".
Ajutorul financiar de
50 miliarde euro, finantat partial de mai multe banci si companii de asigurari germane, se afla in stadiul final al negocierilor, iar lichiditatile vor putea fi accesate incepand cu mijlocul lunii noiembrie, se mai arata in comunicat.
Hypo Real Estate Holding a fost obligata sa solicite ajutor guvernamental dupa ce divizia irlandeza Depfa Bank Plc nu a reusit sa atraga finantari pe termen scurt, in contextul crizei internationale a creditelor.