Merkel nu vrea ca fondurile europene de salvare sa recapitalizeze direct bancile

Vineri, 22 Iunie 2012, ora 20:09
947 citiri
Merkel nu vrea ca fondurile europene de salvare sa recapitalizeze direct bancile

Cancelarul german Angela Merkel a reiterat vineri ca nu este de acord ca fondurile europene de stabilitate, EFSF si ESM, sa contribuie direct la recapitalizarea bancilor indatorate, subliniind ca tratatele europene nu permit acest lucru, relateaza AFP.

Mecanismul provizoriu EFSF (Fondul European de Stabiltiate Financiara) si succesorul sau ESM (Mecanismul European de Stabilitate), de 500 de miliarde de euro, sunt instrumente de solidaritate, dar nu pot exista garantii fara un control, a spus Merkel.

"Daca as da banii direct unei banci spaniole, sau unei alte banci, nu as putea spune ca acea banca trebuie sa se schimbe, pentru ca nu raspund de ea. Sunt cancelarul Germaniei, pot spune acest lucru doar bancilor germane", a subliniat cancelarul.

Ea a adaugat ca nu este vorba ca nu vrea, dar tratatele au fost redactate astfel incat partenerii la nivel european sunt guvernele.

"Am conceput mecanismele EFSF si ESM in aceste conditii si asa trebuie sa continue", a adaugat Merkel.

Ministrul de Finante al Spaniei, Luis de Guindos, declarase la sosirea la reuniunea ministrilor de Finante ai UE de la Luxemburg ca zona euro ar putea furniza direct ajutorul pentru bancile spaniole aflate in dificultate, optiunea fiind deschisa.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a cerut zonei euro sa acorde direct ajutoarele destinat bancilor, prin fondurile europene de salvare, astfel incat sa se evite cresterea indatorarii guvernelor nationale.

Liderii Germaniei, Frantei, Italiei si Spaniei, cele mai mari patru economii UE, s-au intalnit vineri la Roma, convenind sa coopereze in privinta unui plan de sustinere a cresterii economice cu pana la 130 de miliarde de euro, 1% din PIB al zonei euro.

#recapitalizare banci europene, #Merkel fonduri europene , #Germania