Moody's pastreaza ratingul Germaniei la "Aaa" cu perspectiva negativa

Joi, 18 Aprilie 2013, ora 09:57
1218 citiri
Moody's pastreaza ratingul Germaniei la "Aaa" cu perspectiva negativa
Sursa foto: Money.cnn.com

Germania reuseste sa-si pastreze ratingul maxim de "Aaa", acordat de Moody's, agentia confirmand cu aceasta ocazie si perspectiva negativa a acestuia.

Potrivit raportului anual Moody's in legatura cu Germania, ratingul acestei tari este sustinut de economia sa moderna, diversificata si extrem de competitiva, precum si de politicile sale macroeconomice axate pe stabilitate. In plus, Germania se bucura de un nivel ridicat de incredere in randul investitorilor, ceea ce se reflecta in costurile de finantare foarte mici.

"Cresterea ridicata a productivitatii, moderatia salariala si cererea globala puternica pentru produsele germane au permis tarii sa puna la punct o baza economica larga, a carei rezistenta este sustinuta de excedentul de cont curent", se arata in raportul Moody's.

De asemenea, agentia de rating subliniaza progresele realizate de Germania in domeniul consolidarii fiscale, evidentiate de faptul ca in 2012 Germania a inregistrat primul sau surplus bugetar de dupa 2007.

Cu toate acestea, perspectiva asociata ratingului Germaniei ramane una "negativa", in principal ca urmare a incertitudinii asociata cu impactul crizei datoriilor din zona euro si a riscurilor care ar putea aparea de pe urmei unei posibile iesiri a unei tari membre din zona euro.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rating Germania 2013, #rating Moodys Germania, #evaluare financiara Moodys Germania, #perspectiva economica Germania , #Germania