Negocierile de pace, intrerupte de prabusirea rublei

Luni, 12 Ianuarie 2015, ora 17:00
4870 citiri
Negocierile de pace, intrerupte de prabusirea rublei
Foto: Forbes

O noua runda de negocieri pentru stoparea tensiunilor existente la granita ruso-ucraineana a inceput luni la Berlin intre ministrii de externe ai Rusiei, Ucrainei, Frantei si Germaniei.

Cu toate acestea, o noua intalnire a liderilor, programata initial pentru joi, ar putea fi amanata pe fondul unui alt episod de depreciere a rublei in fata dolarului american petrecut azi-dimineata, informeaza site-ul CNBC.

Putin, presat de Angela Merkel

Un acord de incetare a focului intre militiile pro-ruse si Kiev este semnat inca din toamna anului trecut, dar cancelarul german Angela Merkel considera ca in teritoriu nu se intrevede nici un progres al crizei.

Duminica, Merkel a purtat o discutie telefonica cu Vladimir Putin, in care cancelarul german si-a manifestat ingrijorarea fata de intretinerea tensiunilor si lipsa unor masuri de ajutor umanitar in regiunea estica a Ucrainei.

Merkel a facut apel la presedintele rus sa ii convinga pe liderii separatisti de necesitatea limitarii conflictului armat de la granita.

Rubla, moneda pacii?

Putin este deja intr-o pozitie fragila, moneda ruseasca dand un nou semn de slabiciune in fata dolarului american, inca de la primele ore ale acestei zile. Rubla s-a depreciat cu inca 2,5 procente, dolarul atingand o valoare de 62,8000 ruble.

Vineri, rubla inchisese la 61,2800 in raport cu moneda americana. La sfarsitul saptamanii trecute, agentia de rating Fitch a retrogradat ratingul de credit al Rusiei pana la BBB, cu perspective negative.

O parte din analisti considera ca situatia economica din Rusia ar putea duce in cele din urma la o calmare a situatiei in relatiile cu Ucraina si cu Uniunea Europeana.

"Poate ca sunt naiv, dar imi asum riscul de a spune ca disputa ruso-ucraineana va avea un ton mai linistit in 2015 si ca factorul economic este cel care va dicta acest lucru", afirma Bob Parker, unul dintre expertii in strategii investitionale al Credit Suisse.

Din punctul sau de vedere, exportatorii vor fi primii beneficiari ai slabiciunii manifestate de moneda ruseasca, o rubla slaba insemnand marfa ruseasca mai ieftina in piata globala.

"Criza cred ca este deja depasita. In curand vom asista la o stabilizare a rublei", considera Parker. De la inceputul crizei in Ucraina, rubla s-a depreciat cu aproximativ 85% in fata dolarului, in timp ce hyrvnia ucraineana a pierdut 92 de procente.

Bilant sumbru

Ucraina are deja peste 12 luni de tensiuni interne, demarate odata cu revolta populara din Kiev la care s-a adaugat conflictul armat din estul tarii intre fortele guvernamentale si rebelii pro-rusi.

Moscova este privita de catre Occident ca un factor de destabilizare a zonei dupa anexarea Peninsulei Crimeea si suspiciunile ca i-ar incuraja pe rebeli sa continue conflictul.

Intre aprilie si decembrie 2014, 4700 de morti si 10.300 de raniti au fost raportati in zonele de conflict din estul Ucrainei.

La risc

Pe langa expertii Credit Suisse, analistii de la Renaissance Capital vad o revenire economica a Rusiei "la un moment dat", in cursul acestui an.

Intr-un comunicat facut public la inceputul acestei saptamani acestia isi sfatuiesc clientii sa se astepte la o crestere economica in Rusia incepand cu a doua jumatate a acestui an. Cu toate acestea, firma de consultanta in investitii mentioneaza ca riscurile din Rusia sunt si foarte crescute.

Nu sunt singurii care constata acest lucru. Anatoly Aksakov, presedintele asociatiei regionale bancare din Rusia si presedintele comisiei parlamentare pentru piete financiare, atrage atentia ca un val de falimente rasunatoare poate sa se petreaca oricand in tara.

"Situatia actuala va duce la un val de falimente al institutiilor de credit si al unor mari companii, in aceeasi masura", si-a exprimat Aksakov punctul de vedere intr-o scrisoare deschisa remisa conducerii Bancii Centrale, citata de CNN Money. Acesta a solicitat reducerea rapida a ratei dobanzilor mentionand ca firmele rusesti se confrunta deja cu o acuta lipsa de lichiditati.

Oficialii de la Moscova au raportat o crestere de 0,7% a PIB-ului in ultimul trimestru, dar pentru 2015 prognoza oficiala indica o cotractare a cresterii economice cu pana la 5 procente.

#criza ucraineana, #negocieri de pace Berlin, #Angela Merkel Vladimir Putin, #depreciere rubla, #situatie economica Rusia , #Germania