Schaeuble exclude din nou ipoteza unei amanari pentru Grecia

Duminica, 26 August 2012, ora 09:10
1180 citiri
Schaeuble exclude din nou ipoteza unei amanari pentru Grecia

Ministrul german de finante, Wolfgang Schaeuble, a exclus din nou ipoteza unei amanari pentru Grecia dupa vizita premierului elen, Antonis Samaras, la Berlin, relateaza AFP.

"Mai mult timp inseamna in general mai multi bani", afirma ministrul intr-un articol care apare duminica in Tagesspiegel am Sonntag, dupa ce Samaras a cerut vineri la Berlin "timp pentru a respira" si a redresa conturile tarii sale.

"Aceasta inseamna foarte repede un nou progra" de ajutoare, a adaugat ministrul german, estimand ca "nu va fi calea cea buna pentru a rezolva problema fundamentala a zonei euro".

Chiar daca Angela Merkel, cancelarul german, a jucat cartea linistirii vineri, dandu-i asigurari lui Samaras in legatura cu sprijinul sau si aparand locul Greciei in uniunea monetara, Schaeuble, un apropiat al cancelarului, reaminteste linia de fermitate mentinuta pana in prezent de guvernul federal.

In dimineata vizitei lui Samaras, vineri, Schaeuble a rostit aceleasi declaratii la radioul german.

#ajutor grecia, #Germania ajutor Grecia, #Schaeuble ajutor Grecia , #Germania