Ajutorul pentru Grecia depinde de masurile de austeritate

Luni, 26 Aprilie 2010, ora 00:11
1520 citiri
Ajutorul pentru Grecia depinde de masurile de austeritate

Grecia trebuie sa adopte noi masuri de austeritate inainte de a beneficia de vreun ajutor financiar din partea Uniunii Europene (UE), a declarat ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schauble.

Sprijinul UE ar putea fi pus sub semnul indoielii daca Atena nu accepta masuri suplimentare pentru a iesi din criza financiara, a afirmat Schauble pentru publicatia Bild.

"Faptul ca nici UE si nici guvernul german nu au luat vreo decizie (asupra ajutorului destinat Greciei - n.r.) reprezinta un semn ca raspunsul ar putea fi pozitiv, dar si negativ. Raspunsul depinde de alegerea Greciei, daca Atena adopta in anii care vin o politica economica stricta", a adaugat el.

Premierul elen a cerut vineri activarea mecanismului de sprijin financiar in valoare de pana la 45 de miliarde de euro stabilit de statele UE si de Fondul Monetar International pentru a ajuta statul elen sa rezolve problemele legate de datorii.

Autoritatile de la Atena negociaza cu reprezentantii Uniunii si ai Fondului detaliile legate de acest ajutor. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#grecia, #ajutor, #masuri, #austeritate , #Grecia