Almunia: Nu exista riscul ca Grecia sa intre in incapacitate de plata

Vineri, 29 Ianuarie 2010, ora 11:03
1423 citiri
Almunia: Nu exista riscul ca Grecia sa intre in incapacitate de plata

Comisarul european pentru Afaceri Monetare, Joaquin Almunia, a declarat ca nu exista riscul ca Grecia sa intre in incapacitate de plata sau sa paraseasca zona euro, transmite Reuters.

"Grecia nu va intra in incapacitate de plata. In zona euro, incapacitatea de plata nu exista", a afirmat Almunia pentru postul TV Bloomberg, adaugand ca iesirea statului elen din uniunea monetara este improbabila, precizeaza Mediafax.

Totodata, el a precizat ca nu exista un plan special pentru Grecia, insa saptamana viitoare vor fi facute recomandari de rutina referitoare la dezechilibrele fiscale ale mai multor tari, printre care si statul elen.

Datoria de stat a Greciei este echivalenta cu peste 120% din Produsul Intern Brut (PIB), nivel care a determinat agentiile de evaluare financiara sa reduca ratingul tarii, situatie care a dus la speculatii in piata in legatura cu capacitatea statului de a-si respecta obligatiile financiare si de a ramane in zona euro.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#almunia, #grecia, #incapacitate, #plata , #Grecia