Bancile elene nu vor avea nevoie de toti banii de la UE si FMI

Luni, 19 Martie 2012, ora 10:11
1689 citiri
Bancile elene nu vor avea nevoie de toti banii de la UE si FMI

Institutiile de creditare din Grecia, afectate semnificativ de schimbul de obligatiuni guvernamentale elene, ar putea sa nu aiba nevoie de toata suma alocata de UE si FMI pentru a face fata crizei, a afirmat George Provopoulos, guvernatorul Bancii Centrale a Greciei.

UE si FMI au pus deoparte aproximativ 50 miliarde de euro pentru a recapitaliza si sprijini bancile din Grecia, care sunt cei mai mari detinatori privati de obligatiuni guvernamentale elene. Toate aceste banci au acceptat luna acesta sa ia parte la cel mai mare proces de restructurare a datoriei din istorie.

'Recapitalizarea bancilor va fi finalizata pana in septembrie 2012. Cred ca nu va fi nevoie sa fie utilizata intreaga suma aflata la dispozitia institutiilor de creditare din Grecia', a declarat Provopoulos sambata pentru publicatia elena ' To Vima'.

Guvernatorul Bancii Greciei si-a exprimat speranta ca inca vor exista fuziuni in sectorul bancar elen dupa ce Alpha Bank a renuntat saptamana trecuta la planul de a se uni cu rivala Eurobank, in ceea ce ar fi fost cea mai mare fuziune bancara din Grecia.

Grupul bancar elen Alpha Bank a anuntat miercuri ca va propune retragerea din planificata fuziune cu Eurobank din cauza impactului restructurarii obligatiunilor elene detinute asupra bancilor. Bancile elene ar urma sa inregistreze pierderi potentiale de aproximativ 17 miliarde de euro in urma procesului de preschimbare de obligatiuni, inclus in programul de reducere a datoriilor Greciei cu 100 miliarde de euro.

Potrivit acordului convenit luna trecuta, creditorii privati au acceptat reducerea cu 53,5% a valorii initiale a obligatiunilor grecesti pe care le detin, peste obiectivul final care prevedea o stergere de 50%. Pierderile reale care vor fi inregistrate in conturile creditorilor privati vor fi mai mari de 70%.

Alpha Bank are o expunere de 3,5 miliarde de euro pe obligatiunile guvernamentale grecesti si ar urma sa fie mai putin afectata in procesul de preschimbare de obligatiuni decat Eurobank, care detine bonduri guvernamentale grecesti in valoare de aproximativ sapte miliarde de euro. 'Este posibil sa vedem fuziuni.

Dupa recapitalizare, sectorul bancar va fi mult mai solid si mai sanatos', a explicat Provopoulos. Acesta a avertizat din nou ca iesirea Greciei din zona euro ar fi ca 'deschiderea portilor iadului'.

Principalele banci din Grecia sunt prezente si pe piata din Romania: National Bank of Greece (NBG), care este actionar majoritar la Banca Romaneasca, EFG Eurobank, care controleaza Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank si ATE Bank (fosta Mindbank).

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#banci elene bani FMI, #pierderi sistem bancar Grecia, #fuziuni sistem bancar elen , #Grecia