Cine sunt cei care cumpara proprietati in Grecia pentru a obtine viza?

Luni, 08 Aprilie 2019, ora 10:23
7110 citiri
Cine sunt cei care cumpara proprietati in Grecia pentru a obtine viza?
Foto: CC0 Creative Commons

Numarul permiselor de rezidenta emise anul trecut cetatenilor statelor din afara UE prin programul "Golden Visa" din Grecia a crescut cu 46%, fata de 2017, cei mai multi fiind din China, Turcia si Rusia, arata datele Ministerului responsabil pentru Politica Migratorie, informeaza publicatia elena Kathimerini.

Programul "Golden Visa" ofera investitorilor din afara Uniunii Europene care au achizitionat proprietati imobiliare in valoare de cel putin 250.000 de euro in Grecia un permis de rezidenta pentru o perioada de cinci ani atat pentru detinatorul vizei cat si pentru familia sa. O astfel de suma este suficienta pentru a cumpara un apartament cu patru camere in capitala Greciei, cu vedere spre Acropole.

De la lansarea programului, in 2013, si pana la sfarsitul lui 2018, au fost emise in total 3.892 permise, din care 1.399 anul trecut, fata de doar 961 in 2017. In primul trimestru din acest an au fost acordate inca 262 de permise, astfel ca in prezent 4.154 de investitori beneficiaza de "Golden Visa".

Chinezii sunt principalii beneficiari ai programului "Golden Visa" din Grecia, 58% (sau 2.416) din permisele de rezidenta emise anul trecut fiind acordate investitorilor din statul asiatic. Din cele 1.655 "Golden Visa" emise din ianuarie 2018, 1.300 (78%) sunt destinate chinezilor care au achizitionat proprietati imobiliare in Grecia.

Pe locul doi se afla investitorii rusi, care au beneficiat de 424 de permise de rezidenta prin acest program.

Exista de asemenea o crestere semnificativa a investitorilor turci, al caror numar a urcat de la 241 in 2017 la 402 in 2018.

Majoritatea proprietatilor imobiliare achizitionate au fost in Attica si Halkidiki.

Obiectivul programului este sa atraga investitori care sa contribuie la relansarea economiei si de asemenea sa raspunda la cererea pietelor, au anuntat oficialii eleni.

La nivelul Uniunii Europene, un numar de 13 state au lansat programe similare, pe care Parlamentul European vrea sa le incadreze mai bine in numele luptei impotriva coruptiei si a spalarii de bani.

#Golden Visa Grecia, #chinezi proprietati Grecia , #Grecia