Grecia ar putea fi nevoita sa achite obligatiunile unor creditori

Duminica, 13 Mai 2012, ora 17:46
1195 citiri
Grecia ar putea fi nevoita sa achite obligatiunile unor creditori

Ministerul de Finante din Grecia a propus ca statul sa plateasca sumele datorate detinatorilor de obligatiuni care au refuzat sa participe la restructurarea datoriei, au declarat doi inalti oficiali din guvernul de la Atena.

Grecia are pe 15 mai scadente obligatiuni in valoare de 450 de milioane de euro, care nu au fost incluse in procesul de restruturare. Autoritatile elene, dupa negocieri cu creditorii privati cu obligatiuni emise de guvernul de la Atena, au sters circa 100 de miliarde de euro din datoria tarii. Investitori cu obligatiuni in valoare de cateva miliarde de euro, aflate sub incidenta legii altor state decat Grecia, au refuzat, insa, sa participe.

Potrivit unor surse, propunerea de plata a fost transmisa biroului premierului Lucas Papademos, care inaintea unei decizii urma sa se consulte cu seful statului si cu liderii partidelor politice.

"Propunerea Ministerului de Finante este ca obligatiunile sa fie rascumparate. Guvernul interimar va trebui sa ia aceasta decizie, cu aprobarea liderilor partidelor", a declarat o sursa guvernamentala.

Dupa ce nicio forta politica nu a castigat, in alegerile de la sfarsitul saptamanii trecute, suficiente mandate parlamentare pentru a forma guvern, Grecia se confrunta cu perspectiva formarii unui executiv interimar pana la organizarea unor noi alegeri.

Papademos s-ar putea consulta duminica cu liderii partidelor parlamentare in privinta investitorilor privati cu obligatiuni ce nu au fost incluse in restructurare.

Grecia a derulat o restructurare de proportii a datoriei suverane, ceruta de FMI si UE in cadrul celui de-al doilea pachet de ajutor financiar international, de 130 miliarde de euro. Au fost restructurate obligatiuni de circa 199 miliarde de euro, reprezentand 96,9% din totalul de 205,5 miliarde de euro al datoriei catre investitorii privati. Investitori cu obligatiuni de circa 6 miliarde de euro emise sub incidenta legii altor state, de catre Grecia sau de companii de stat si garantate de Grecia, au refuzat sa participe.

#achitare obligatiuni creditori Grecia, #obligatiuni creditori Grecia, #creditori grecia , #Grecia